Apa a fost OPRITĂ în mai multe zone din Constanța! Când ar putea fi reluată furnizarea
Administrație locală
În jurul orei 10:30, în zona Palas din Constanța a avut loc o cădere de tensiune, care a afectat și Stația de Tratare și Pompare Palas.
Au fost anunțați reprezentanții furnizorului de energie care au confirmat existența unei avarii colective în zonă.
Astfel, a fost sistată furnizarea de apă către abonații din cartierele și zonele: CET, Viile Noi, Medeea, Palas, Brătianu, Km 4-5, Km 5, Poarta 6, Coiciu, Anda, I. C. Brătianu, Baba Novac, Compozitori, Abaor, Gară, Casa de Cultură, Inel I și Inel II.
„RAJA SA asigură toți abonații afectați că lucrătorii societății vor face tot posibilul pentru asigurarea continuității serviciului de alimentare cu apă la parametrii optimi, imediat ce furnizorul de electricitate va relua alimentare cu energie”, transmite RAJA SA Constanța.
De asemenea, se transmite că, având în vedere zona mare deservită, dar și capacitatea mare de transport de apă a conductelor principale ce pleacă din Stație, pentru intrarea sistemului în presiune este nevoie de o perioadă de timp de cel puțin patru ore.
Foto: Ilustrativ (www.pixabay.com)