primaria Saligny
primaria Saligny
Autoritățile locale din Saligny sunt în aceste zile, premergătoare Sărbătorilor Pascale, în plină activitate.

Ieri, președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, a avut o întâlnire de lucru cu autoritățile din Mircea Vodă, Seimeni și Saligny, care are loc o dată la două luni, prin rotație, la una dintre primăriile din zonă. „Am discutat despre problemele pe care le avem, per ansamblu cu proiectele cu finanțare europeană, cu APIA, cu desecările pe care le avem pe raza comunei noastre. Noi nu prea avem probleme la Saligny. Când avem o problemă, noi suntem o echipă și lucrăm și rezolvăm. Dacă îți faci proiectul bine și ai proiectanți buni, nu ai cum să ai probleme în derularea lui”, spune viceprimarul Nicolae Teleneanu.

Primăria a intervenit la grădinile inundate din Saligny

Spre deosebire de anii trecuți când inundațiile în comuna Saligny au creat probleme localnicilor, în această primăvară, forța naturii nu s-a mai abătut atât de rău asupra celor trei localități ce compun comuna Saligny. „15 grădini au fost inundate la Faclia și am intervenit prompt cu pompe pentru a le scoate oamenilor apa din curte. Din fericire, apa nu a ajuns la case și nici nu a produs pagube. Astăzi mai intervenim la ultima gospodărie”, ne-a spus viceprimarul localității, Nicolae Teleneanu.

De asemenea, imediat după sărbătorile Pascale se va da drumul la ultimele lucrări de asfaltare, mai exact se vor definitiva străzile care au rămas neasfaltate până la acest moment în Faclia. Este vorba de aproximativ cinci kilometri. Chiar dacă ordinul de reluare a lucrărilor a fost emis la începutul lunii februarie, acestea nu au putut începe din cauza vremii capricioase din această primăvară. La Ștefan cel Mare lucrările sunt gata, iar la Saligny au mai rămas de realizat marcajele rutiere și intrările și ieșirile din localitate.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

„Sperăm ca până în septembrie – octombrie să definitivăm totul, inclusiv lucrările de marcaj. Trebuie să fie cald ca să putem face marcajele, să spălăm asfaltul, să facem treaba așa cum trebuie”, a mai spus viceprimarul comunei.

Singura problemă care ține pe loc autoritatea locală pentru a termina unul dintre cele mai frumoase proiecte din comună, în Faclia, este lucrarea care presupune subtraversarea conductelor de apă care este pe cale să se rezolve.

Lucrările la biserică, în plină desfășurare

Administrația locală din Saligny se pregătește de Paște, așa cum se cuvine, creștinește și zilele acestea se igienizează cimitirele din toate cele trei localități din comună.

Și lucrările la Biserica „Sfinții Mihail și Gavril” sunt în toi insă vremea rea a îngreunat finalizarea lor așa cum era prevăzut, până la sărbătorile de Paști. „În interior am terminat pictura, a fost vremea urâtă și nu am putut face nimic pe afară. Urmează să facem termoizolația cu polistiren, facem o fațadă frumoasă, trotuarele, totul va arăta perfect. Nu vor reuși însă să fie gata până de Paști”, a completat viceprimarul.

„Școala Altfel” pentru elevii din comună 

Și cei 250 de copii de la grădinițele și școlile din comună se pregătesc de vacanță. Săptămâna aceasta este dedicată proiectului „Școala Altfel” iar preșcolarii și elevii au un program destul de divers, atât în cadrul instituțiilor de învățământ, cât și în afara localității. Vor face vizite la Jandarmerie și vor avea activități la stadionul din Medgidia și sala de sport.

Citește și:

Autoritățile din Saligny speră că 2018 să fie anul definitivării proiectelor din comună. Căminul Cultural, asfaltarea și modernizarea iluminatului, pe listă

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.