Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a confirmat, prin intermediul unei postări pe pagina sa de socializare, că refacerea pavajului de pe strada Ștefan cel Mare se face pe cheltuiala constructorului, o astfel de decizie fiind necesară pentru că „a fost nevoie de timp în care să observăm comportamentul la utilizare al pavajului.„
Reamintim că ieri, 11 mai, pe rețelele de socializare au circulat sute de fotografii de pe șantierul de pe Ștefan cel Mare din Constanța în care se puteau observa muncitori care scoateau pavajul montat în 2022.
Primarul Constanței a postat astăzi, pe pagina de socializare și o justificare a ceea ce constănțenii au observat că se întâmplă pe strada Ștefan cel Mare începând de joi:
„Da, refacem pavajul pe Ștefan cel Mare.
Nu, nu plătim nimic în plus
Am cerut constructorului să refacă pavajul de granit de pe Ștefan cel Mare, pentru că altfel nu îi vom recepționa lucrarea, iar acesta a început deja intervenția.
Decizia am luat-o acum, pentru că a fost nevoie de timp în care să observăm comportamentul la utilizare al pavajului.
Foarte important de reținut este faptul că intervenția suplimentară este făcută pe cheltuiala constructorului. Constanța nu va cheltui niciun ban de la buget pentru acest lucru. Reamintesc faptul că întreg proiectul de pe Ștefan cel Mare este realizat cu fonduri europene.
Numai cine nu muncește nu greșeste, mai important este să nu persistăm în greșeală. Aveți încredere, va fi mai bine.”, a scris primarul Constanței.
Primarele Virgil să ne spună și de ce s-au ajuns că lucrările din Constanța nu se fac cum trebuie: Consilierii lui au obligația să verifice pas cu pas lucrările pentru că acestea să fie făcute conform standardelor. În tot orașul au fost locuri unde s-au revenit de mai multe ori din același motiv: atâta timp cât nu este controlat de nimeni executorul da rasol. Poate că dacă ar dormi și el Constanța și ar fi deranjat zilnic de inconveniențele create, ar fi altceva. Și sunt atâtea de spus că nu mi-ajunge spațiu. Să nu creadă că trebuie să înghițim toate aberațiile care le debitează primarele pentru a-și justifica incompetența…