Consiliul Local Medgidia
Consiliul Local Medgidia
Locuitorii municipiului Medgidia vor fi nevoiți să plătească în acest an taxe și impozite mai mari cu un procent cuprins între 50% și 100%. Anunțul a fost făcut astăzi de către primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, prin intermediul unei postări pe rețeaua de socializare Facebook, după ce administrația locală a fost informată de către Ministerul Finanțelor cu privire la măsura ce trebuie pusă în aplicare.

Locuitorii municipiului Medgidia primesc astăzi, așa cum era de așteptat, o veste proastă. Din cauza lipsei de responsabilitate a consilierilor locali care nu au reușit să înțeleagă rolul lor în fața cetățenilor care i-au ales, medgidienii plătesc în 2019 taxe și impozite mult mai mari comparativ cu 2018.

Mai exact, pentru că în cele trei ședințe de Consiliu Local desfășurate în luna decembrie 2018, consilierii nu au reușit să ajungă la un consens și să lase orgoliile deoparte, pentru interesul cetățenilor care i-au ales, administrația locală este nevoită să pună în aplicare prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 114/2018.

Cum s-a ajuns la această situație 

De altfel, în cadrul ultimei ședințe de Consiliu Local desfășurată în data de 28 decembrie 2018, acest aspect – privitor la posibilitatea măririi taxelor și impozitelor locale, în cazul neaprobării proiectului de hotâre inițiat de primarul Valentin Vrabie, a fost adus în discuție, însă consilierii nici nu au vrut să audă ce a avut de spus șeful administrației publice locale.

Pentru ca lucrurile să fie clare, Primăria Medgidia a solicitat, la începutul anului, clarificări din partea Ministerului Finanțelor cu privire la cuantumul taxelor și impozitelor locale din 2019 în condițiile date.

Astăzi, primarul municipiului, Valentin Vrabie, i-a informat pe cetățenii municipiului cu privire la răspunsul oficial privind această speță. “Potrivit răspunsului primit astăzi de la Ministerul de Finanțe, întrucât consilierii locali, pe care voturile dumneavoastră i-au trimis în funcții publice, nu au votat în ședințele din datele de 20, 27 și 28 decembrie, taxele și impozitele propuse de mine, suntem nevoiți astăzi să suportăm cu toții, consecințele dezinteresului și disprețului acestor indivizi. În proiectul de hotărâre inițiat de mine am propus ca taxele și impozitele locale să rămână la nivelul anului 2018“, precizează  primarului Valentin Vrabie în postarea de pe rețeaua de socializare Facebook.

Edilul evidențiază faptul că această decizie care se va răsfrânge asupra bugetului fiecărei familii în parte, vine ca o “o picătură care a umplut paharul”, “după blocarea numeroaselor proiecte atât de necesare comunității”.

În continuare redăm textul integral al postării primarului Valentin Vrabie:
“Stimați cetățeni,
Așa cum am anunțat încă de la sfârșitul anului trecut, din păcate, noi cetățenii municipiului Medgidia, vom fi nevoiți să plătim taxe și impozite majorate cu un procent cuprins între 50% și 100%, în funcție de situație.
Potrivit raspunsului primit astăzi de la Ministerul de Finanțe, întrucât consilierii locali, pe care voturile dumneavoastră i-au trimis în funcții publice, nu au votat în ședințele din datele de 20, 27 și 28 decembrie, taxele și impozitele propuse de mine, suntem nevoiți astăzi să suportăm cu toții, consecințele dezinteresului și disprețului acestor indivizi. În proiectul de hotărâre inițiat de mine am propus ca taxele și impozitele locale să rămână la nivelul anului 2018. Este absolut incredibil cum demagogia, minciuna și inconștiența acestor consilieri se vor răsfrânge până la urmă asupra buzunarului fiecăruia dintre noi. După blocarea numeroaselor proiecte atât de necesare comunității noastre, majorarea taxelor și impozitelor locale vine ca o picătură care a umplut paharul!
Pub
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar