Consilierii locali coonstănțeni votează în ședința din 29 iunie 2022 proiectul de hotărâre privind modificarea HCL 37/2022 privind aprobarea numărului și cuantumului burselor aferente semestrului II al anului școlar 2021-2022 pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat.
Potrivit proiectului de hotărâre se va acorda o bursă de performanță unui elev de la Liceul de Marină, 9.542 de buse de merit, 713 de burse de studiu și 4.811 burse de ajutor social.
Potrivit documentului atașat, cele mai multe burse de merit vor primi elevii de la Colegiul Național Mircea cel Bătrân Constanța – 1.020, iar cele mai multe burse sociale ajung la 305 de elevi ai Liceului „Decebal”.


Proiectul de hotărâre ce va fi supus votului poate fi consultat mai jos:
Citește și:
E oficial! Elevii din Constanța vor primi burse. Care este cuantumul acestora
Elevii din școlile PRIVATE ar putea beneficia de BURSE de performanţă şi de merit