Două blocuri din zona Abator, fără apă caldă și căldură, MINIM 31 de ore
Administrație locală
Două blocuri din zona Abator, Constanța, vor rămâne fără apă caldă și căldură, din această dimineață 4 decembrie 2024, pentru minim 31 de ore, potrivit anunțului transmis de Termoficare Constanța SRL.
Reprezentanții companiei de termoficare spun că măsura este necesară pentru executarea unor lucrări de conexiune a unor tronsoane noi de conduce de distribuție la punctul termic PT 155.
Potrivit hărții punctelor de termoficare puse la dispoziție de societatea furnizoare, PT 155 se află în zona Abator.
Termoficare Constanța a transmis că vor fi afectate blocurile C3 (SOCEP) și Cămin 2.
Apa caldă și căldura vor fi întrerupte la cele două blocuri din zona Abator începând din această dimineață.
Iată mesajul transmis de reprezentanții Termoficare Constanța SRL:
Având în vedere proiectul „Reabilitarea rețelelor termice secundare și contorizarea la nivel de scară pentru Municipiul Constanța-Etapa IV’’, se impune executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de conducte de distribuție la punctul termic PT 155.
Pentru realizarea acestor lucrări nu vom putea furniza apă caldă de consum și încălzire către următoarele blocuri: C3( SOCEP), Camin 2 începând din dimineața zilei de 04.12.2024.
Durata executării lucrărilor este estimată pentru o perioadă de minim 31 ore, așa cum ne-a comunicat constructorul.
În funcție de momentul finalizării lucrării vă vom comunica informații privind reluarea furnizării energiei termice.
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și: