FOTO Au început lucrările de reabilitare la Colegiul Mihai Eminescu. Ce se va întâmpla cu cripta paleocreștină de sub clădire, primul mormânt pictat descoperit în Dobrogea

Administrație locală
După o lungă perioadă de așteptări, Colegiul Național Mihai Eminescu din Constanța a intrat, de la finalul anului trecut, în reabilitare.
Aproape un an de zile a fost nevoie pentru ca Ministerul Culturii să emită avizul necesar pentru ca lucrările să poată începe deși, Primăria Constanța predase constructorului lucrarea încă din ianuarie 2024. Asta pentru că, sub Colegiul Național Mihai Eminescu, există primul mormânt pictat descoperit în Dobrogea.
Până la finalizarea lucrărilor, cei peste 700 de elevi învață în clase amenajate în containere, chiar în curtea instituției de învățământ.
„Cu aceste containere noi putem să rămânem cu tot efectivul de elevi în interiorul colegiului, fără a fi relocați. La nivelul municipiului, 26 de școli sunt în reabilitare și asta înseamnă o mare presiune pe elevi, pe părinți, pe administrația locală cu privire la modul în care se desfășoară activitățile didactice. Noi ne-am organizat în așa fel încât toată lumea să fie mulțumită, constructorul să-și facă treaba – că e vorba de bani europeni și de reabilitarea unui colegiu cu o istorie de 115 ani. Astfel, și profesorii pot să predea, elevii pot învăța, desfășurăm examene naționale. Trebuie să conlucrăm în așa fel încât copiii să fie în siguranță, dar să facă și școală„, a declarat, pentru Ziarul Amprenta, directorul instituției de învățământ, Bianca Ibadula.
Peste 15 milioane de lei, bani din PNRR, pentru reabilitarea Colegiului
Lucrările la Colegiul Național Mihai Eminescu au fost demarate în 21 decembrie 2024, iar durata de execuție a acestora este de 24 luni.
Contractul de execuție a lucrărilor a fost încheiat în ianuarie 2024 și mai bine de 10 luni s-a așteptat obținerea avizului de la Ministerul Culturii.
Contractul de finanțare pentru aceste lucrări a fost semnat pe 22 noiembrie 2022, valoarea acestuia fiind de 23.573.464,44 lei. Sursa de finanțare este Planul Național de Redresare și Reziliență, Apelul de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.1/1, Componenta 5 – Valul renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.1: Renovarea integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor publice.
Contractul a fost atribuit societății Bau Klincher Art SRL din Baia Mare, deținută de fostul deputat PNL de Maramureș, Mircea Dolha în urma unei proceduri simplificate de licitație inițiate de municipalitate în octombrie 2023.
Conform contractului, au fost achiziționate servicii de proiectare (elaborare studiu de parament, biologic și de componente artistice la fază DTAC + PT, PAC, POE, PT, DE, asistență tehnică) și execuție lucrări, aferentă obiectivului de investiții „Reabilitare clădire Colegiul Național Mihai Eminescu”. Valoarea contractului este de 15.315.000 de lei, fără TVA.

Liceul Mihai Eminescu Constanța
Directorul Bianca Ibadula, despre demersurile făcute pentru restaurarea criptei paleocreștine
Odată cu finalizarea lucrărilor, conducerea unității de învățământ a transmis că va face noi demersuri astfel încât cripta peleocreștină care se află sub colegiul Mihai Eminescu și care, urmează a fi integrată în cadastrul unității de învățământ, să aibă șanse de a intra într-un proces de reabilitare și redată, la un moment dat, circuitului turistic.
Cripta este securizată cu un capac de metal iar, după cum ne-a declarat directorul instituției de învățământ, Bianca Ibadula „grija principală este ca nimeni să nu pătrundă în criptă și să nu deranjeze ceva acolo”.
Directorul ne-a declarat că de-a lungul anilor, conducerea a făcut numeroase demersuri către toate instituțiile abilitate pentru ca monumentul istoric de importanță națională, primul mormânt pictat descoperit în Dobrogea, cu o vechime de 1700 de ani, să fie reabilitat. Lăcaşul de cult datează din secolele V-VI din epoca romano-bizantină.
„Demersuri s-au făcut de multă vreme. Din 2017, de când sunt director, am făcut demersuri către toate instituțiile capabile să se ocupe de acest aspect. Dar până în prezent nu se putea face nimic deoarece cripta nu era cadastrată, nu știam cine propriu-zis se ocupă de ea. După această etapă se finalizează, putem să reluăm demersurile. E un domeniu de care trebuie să se ocupe specialiștii, restauratori. Au venit de la presă, de la Institutul de Patrimoniu, de peste tot, de la muzee din țară chiar și din străinătate au venit și s-au interesat de soarta acestei cripte, dar până nu e trecută în inventar, să i se stabilească o valoare efectivă și să fie cadastrată nu s-a putut face absolut nimic. Noi avem tot sprijinul primăriei și cu ajutorul ei s-au reușit și aceste demersuri care au durat atâta timp. După ce o vom avea în responsabilitate, trebuie să mergem mai departe să vedem cum o putem conserva pentru început și mai apoi restaura.
Imediat ce o avem oficial în administrația noastră va trebui să reluăm demersurile și să ne răspundă, de exemplu mă gândesc Institutul de Patrimoniu din București pentru a stabili echipa care se va ocupa de restaurarea conservarea acestei cripte. Întâi trebuie identificată sursa de finanțare pentru eventuala reabilitare. Nu este atribuția colegiului să identifice sursa de finanțare. Eu informez că cineva specializat trebuie să se ocupe de acest monument. Iar mai departe vor hotărâi ei cine și cum.
Tot specialiști din domeniu vor decide care sunt modalitățile de intervenție„, a explicat directorul Colegiului Național „Mihai Eminescu”.

Criptă paleocreștină Colegiul Mihai Eminescu
Cripta paleocreștină va fi trecută în inventarul Colegiului
Reamintim că pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Constanța care va avea loc pe 31 ianuarie 2025 se regăsește un proiect de hotărâre care face referire la aprobarea completării nr. 51 la rubrica „elemente de identificare” – unitate de învățământ cu personalitate juridică Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din anexa la HCL n.r 335/2011, cu imobilul construcție „Criptă paleocreștină” în suprafață construită la sol de 26 mp situată în Constanța, strada Traian nr. 19.
Predarea-primirea imobilului se realizează prin proces verbal de predare primire încheiat între Direcția Generală Urbanism și Patrimoniu, Serviciul topografie, cadastru și cartografie digitală și reprezentanții Colegiului Național „Mihai Eminescu” în termen de 30 de zile de la data adoptării hotărârii de Consiliu.
Potrivit raportului de aprobare a proiectului, este nevoie de îndeplinirea acestui demers pentru că „cripta paleocreștină” nu figurează înscrisă în anexa HCL n.r 335/2011 privind transmiterea unor imobile, aparținând domeniului public al municipiului Constanța, din administrarea RAEDPP Constanța în administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat. Scopul acestui demers este întreținerea și valorificarea importanței istorice a acesteia.

criptă paleocreștină Colegiul Mihai Eminescu Constanța
Proiectul de hotărâre poate fi consultat în cele ce urmează:
Citește și: