(Foto) Lucrările de asfaltare în satul Aliman sunt în toi. Echipele de lucru se mută apoi în Vlahii

Administrație locală
Autoritățile locale își continuă proiectele demarate înainte de pandemia care a pus stăpânire și pe țara noastră și încearcă să țină din scurt termenele stabilite prin contractele de execuție a lucrărilor aflate în derulare.
Așa se întâmplă și la Aliman unde, în această perioadă se desfășoară un amplu proiect de asfaltare a străzilor din toate satele comunei.
După ce în sezonul trecut s-au asfaltat străzile din Aliman, din martie lucrările au fost reluate în satul Aliman. „La Dunăreni s-au făcut și rigolele pe străzile asfaltate și acum au mai rămas de făcut doar câteva accese către proprietăți. În satul Aliman s-au asfaltat deja trei kilometri și au mai rămas încă doi kilometri. După ce se termină aici, echipele de lucru se vor muta în satul Vlahi, acolo unde avem de asfaltat trei kilometri de drumuri. Trebuie să precizăm faptul că acest contract se termină abia peste un an deci, mai avem timp pentru definitivare”, ne-a declarat primarul comunei Aliman, George Nicola.





Localnicii din Dunăreni vor avea cămin cultural
De asemenea, autoritățile locale au depus, în urmă cu două luni, la Compania Națională de Investiții au depus proiectul pentru realizarea unui cămin cultural în satul Dunăreni și reabilitarea celui din satul Aliman. Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice, a obiectivului de investiţii, a indicatorilor tehnico-economici, faza – Studiu de Fezabilitate, aferente obiectivului „Înființare Cămin Cultural în satul Dunăreni, comuna Aliman, județul Constanța” se află pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local care va avea loc pe 30 aprilie
Citește și:
(Foto) Lucrările de asfaltare din comuna Aliman continuă
Se caută șofer pentru microbuzul de transport elevi din comuna Aliman
PMP Constanța retrage sprijinul politic consilierilor locali din Albești, Aliman și Târgușor