INTERVIU Mariana Gâju continuă dezvoltarea comunei Cumpăna: O creșă, o sală de sport și un nou corp de școală, printre prioritățile mandatului

Administrație locală
Primarul Mariana Gâju, mâna de fier a administrației locale din Cumpăna, a vorbit, într-un interviu acordat Ziarului Amprenta, despre provocările financiare pe care le-a avut în 2024, despre proiectele în implementare, dar și despre planurile pe care le are pentru continuarea dezvoltării localității. Mariana Gâju consideră că proiectele depuse spre finanțare, toate necesare pentru comună, incluse pe lista de sinteză, sunt „cea mai mare povară” pentru că, deși a muncit mult împreună cu echipa sa, nu poate veni în fața cetățenilor doar cu planuri pe hârtie.
1. Cum a fost anul 2024 pentru activitatea Primăriei și care sunt proiectele la care ați lucrat în ultimii ani și pe care în prezent le implementați?
A fost un an în care eu am resimțit profund lipsa cofinanțării pentru proiectele pe care le avem în implementare, lipsa constructorilor serioși de pe piața muncii care să-și urmărească îndeplinirea angajamentelor luate prin câștigarea licitațiilor. A fost un an în care nu am putut să fim la zi cu achitarea obligațiilor către bugetul statului și a obligațiilor salariale ale funcționarilor publici.
Primarul este întotdeauna o forță dacă are o echipă lângă el, e un om eficient dacă urmărește consecvent ca secțiunea „dezvoltare” a bugetului local să fie mai mare decât secțiunea „funcționare”. Eu poate supăr de multe ori și pe colegii mei din primărie, dar nu sunt ca alți colegi primari care să meargă la serviciu să semneze acte de naștere, de deces, adeverințe sau, știu eu, alte documente, autorizații de construire, certificate fiscale și alte acte administrative. Eu vreau să atragem fonduri, să scriem proiecte bune pentru comuna noastră. Tocmai de aceea greutățile sunt multe.
Faptul că avem proiecte care sunt pe lista de sinteză a ministerelor sau a agențiilor naționale, acest lucru este cea mai mare povară pentru un primar.
Mariana Gâju: Construirea bazinului de înot în Cumpăna rămâne o PRIORITATE
De exemplu, suntem pe lista de sinteză de șapte ani cu bazinul de înot. Cum pot eu să justific în fața locuitorilor că noi avem proiectul, avem hotărâre de Consiliul Local de transmitere în folosință a terenului pentru toată perioada construirii încă de acum cinci ani, dar nu avem încă un plan concret și nici finanțare? Noi aşteptăm să ne anunţe că acel contract şi licitaţia pentru construirea bazinului o va susţine Compania Naţională de Investiţii, nicidecum Primăria Comunei Cumpăna.
Avem un proiect pentru construcția a 64 de unități locative pentru tineri într-un bloc ANL, un proiect care are o durată de peste șase ani de zile, aflat în implementare și care are termen de finalizare 30 martie 2025.
Alte 200 de cereri pentru o locuință tip ANL așteaptă să fie evaluate și să poată intra pe lista solicitanților. Condiția pentru a accesa o locuință tip ANL este aceea a dovezii domiciliului în localitate de minim 5 ani de zile. Trebuie să aibă întâietate locuitorul comunei Cumpăna pentru acest tip de locuințe.
În 2024 am așteptat să fie semnat contractul de execuție pentru realizarea nodului de descărcare A2 pe teritoriul comunei Cumpăna. După ani de zile de drumuri, eforturi mari, în urma discuțiilor cu constructorul, în jurul datei de 15 februarie – cel târziu la 1 martie se va deschide șantierul pe raza comunei Cumpăna.
Un alt proiect aflat în implementare pentru care nu se fac responsabili doar Consiliul Local sau doar Primăria Comunei Cumpăna și care nu este încă finalizat – totul depinzând de sumele alocate de la bugetul central – este cel care vizează reabilitarea taluzul malului stâng al Canalului Dunăre – Marea Neagră.
CN ACN SA nu a primit în trecut banii necesari pentru finalizarea lucrării. Dar primarul este mereu cel răspunzător de faptul că locuitorii comunei nu pot circula pe acea stradă, nici pietonal, nici cu mașina, că nu pot avea acces din acea stradă în proprietatea pe care o au de-a lungul drumului de exploatare.
Este un proiect pe care încercăm să îl deblocăm noi – administrația publică locală, prin demersurile primarului cu administrația Canalelor Navigabile prin directorul general și specialiștii săi.
Căutăm sursă de finanțare pentru implementarea proiectului de eficientizare energetică la blocurile de pe raza comunei.
17 blocuri au documentele pregătite și predate, proiectele sunt eligibile însă fără sursă de finanțare. Nu au ajuns sumele alocate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, nu au fost suficiente la nivelul cerințelor țării, Constanța fiind unul dintre județele cu cele mai puține sume alocate pentru acest capitol, deși nevoia este mare.
În urma discuțiilor purtate cu domnul ministru al Dezvoltării și Lucrărilor Publice am cerut reluarea acestui proiect.
De asemenea, ministrul a spus că din luna aprilie 2025 încearcă să suplimenteze fondurile alocate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, ocazie cu care administrațiile publice locale pot continua lucrările de infrastructură mare în domeniul alimentării cu apă, a înființării rețelelor de canalizare, dar și a rețelor de gaze în localități.
Vă imaginați că această veste reprezintă aer pentru administrația publică locală, mai ales pentru administrațiile din mediul rural care urmăresc permanent deschiderea unor Axe de finanțare, la diverse ministere.
Se caută fonduri pentru drumul de exploatare de care depinde zona industrială a comunei
Și noi așteptăm să se facă relocări de fonduri de pe o axă pe cealaltă, de exemplu, în cadrul proiectelor gestionate de Ministerul Agriculturii prin Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale, unde sunt gestionate proiectele de construire a drumurilor de exploatare.
Drumurile de exploatare pentru comunele României sunt considerate ca șoselele de centură pentru un oraș sau municipiu. Drumurile de exploatare scot din centrul comunei traficul greu pentru a se ajunge la o zonă industrială, la o zonă agricolă dezvoltată unde sunt mai multe microferme.
Acesta este și profilul comunei Cumpăna. Noi avem o suprafață de teren obținută după 11 ani de zile de la Ministerul Transporturilor, prin Hotărâre de Guvern, destinată înființării parcului industrial al comunei. Dar, ca să ajungem la parcul acela industrial, noi trebuie să avem o rută ocolitoare. Acel drum de exploatare este de strictă necesitate! Este drumul care pleacă din nodul de descărcare al A2, ocolind pe drumurile de exploatare existente pe teritoriul agricol al comunei Cumpăna.
Avem depus proiect pentru acest drum, pe AFIR, la Ministerul Agriculturii, dar se așteaptă altă sursă de finanțare pentru că sumele destinate pentru acest tip de proiecte s-au terminat, nu de acum, ci de patru ani.
Sunt lucruri pe care trebuie să le facem într-o permanentă colaborare cu decidenții din administrația publică centrală, respectiv Ministerul Agriculturii și până la nivel de Guvern.
Uniţi într-o structură asociativă, cum este Asociaţia Comunelor, a Oraşelor, a Municipiilor, poţi să susţii anumite proiecte. Aici nu vorbim doar despre situaţia comunei Cumpăna, ci la nivelul ţării există mult mai multe comune care au nevoie de această dezvoltare, drumuri de exploatare. Agricultorul și fermierul ca să ajungă în mijlocul câmpului au nevoie și de drumuri care nu trebuie să fie numai de pământ, trebuie să fie drumuri pietruite și asfaltate.
2. În afară de proiectele mai sus amintite ce planuri noi mai aveți pentru comună?
Norocul nostru este că avem un număr de 15 proiecte în implementare, proiecte care sunt în lucru sau pentru care așteptăm să semnăm contractele de finanțare, fiind declarate eligibile.
Așadar, nu ne plângem că în patru ani, în mandatul 2024-2028, nu o să avem ce face, nu o să avem cu ce veni în fața locuitorilor, dar problema mea este legată de alte noi proiecte de depus.
De exemplu, avem depusă cerere pentru alte 64 de unități locative tip ANL, alte blocuri pentru tineri. Totodată, suntem în lucru și avem depuse cereri, cu note de fundamentare, pentru locuințe destinate specialiștilor, tinerilor specialiști, fie că vorbim despre educație sau despre sănătate. Pentru mine, domeniul sănătății și cel al educației sunt cele mai importante domenii: formezi oameni, formezi societate sănătoasă. Dar, nu poți să îi formezi dacă tu nu le asiguri condiții. Infrastructura mare trebuie împletită cu infrastructura în domeniul sănătății și educației. Și de domeniul culturii suntem permanent interesanți și la fel de necesară este și infrastructura sportivă.
Mi se reproșează că ne ocupăm de fotbal, de gimnastică ritmică, de lupte, de scrimă, și că nu aș vedea că nu sunt trotuare. Dar eu știu, toate ne trebuiesc și le facem în paralel.
Eu știu că avem copii talentați și că trebuie să îi scoatem pe aceștia din gheara pierzaniei, să nu fie tentați cu droguri, să nu cadă pradă traficului de carne vie. Orice om e bun într-un anumit domeniu, are o pasiune, doar trebuie să îi fie oferită calea spre a o descoperi. Tocmai de aceea sunt necesare alocările de bani și în aceste domenii.
Revenind la solicitarea cetățenilor comunei, referitoare la înființarea de trotuare, le transmit că atunci când vom avea finanțare pentru acest tip de investiție vom accesa bani în acest sens. De asemenea, în ceea ce privește asfaltarea, avem în implementare la acest moment, cu fonduri din PNI „Anghel Saligny” un proiect de asfaltare. Vorbim despre o suprafață de 7,2 km – 37 de străzi, proiect care, de altfel, a fost singurul care a cuprins și amenajarea de trotuare.

lucrări asfaltare Cumpăna strada strajei și zona ANL

lucrări asfaltare Cumpăna strada strajei și zona ANL
O nouă creșă, centru pentru persoane vârstnice, o sală de sport și un nou corp de școală
Totodată, dorim să construim un centru pentru persoanele vârstnice, cu 75 de locuri pe care și-l pot permite copiii pentru părinții lor, pentru care avem rezervată o suprafață de teren, în zona campusului, în zona blocurilor ANL.
Mai avem și alte proiecte: o nouă creșă este absolut necesară. Creșa pe care o avem în prezent, care are 116 locuri, nu este suficientă și mai avem nevoie de alta.
Avem proiectul pentru noul corp de școală, parter+etaj. Există corpul clădirii vechi în care am învățat și eu – are peste 100 de ani vechime, acela va fi demolat și va fi construită o nouă clădire.
De asemenea, în centrul comunei, vrem să construim o sală de sport pentru copiii noștri de la clasa pregătitoare până la clasa a patra. În centrul comunei sunt 3 corpuri de școală, în care învață un număr de 700 de elevi: avem 8 clase de pregătitoare a câte 24 de copii, avem grădinițe, 3 grădinițe cu program prelungit de 500 de locuri, avem Liceul Nicolae Dumitrescu, Liceul Tehnologic, care are profil de alimentație publică și turism, dar și electromecanică și înfrumusețare și întreținere corporală. Am lărgit aria serviciilor pentru care sunt pregătiți elevii noștri tocmai pentru a corespunde nevoilor actuale. După absolvirea liceului de către elevi, dacă aceștia nu intră la facultate, să se poată încadra în turism, HoReCa, să poată găsi locuri de muncă…N-avem altă avere decât copiii noștri!
Proiectul este întocmit, acum trebuie să alergăm după sursa de finanțare.
De un proiect nu te poți bucura decât atunci când îi faci recepția, nu știi ce se poate întâmpla pe parcursul derulării lui.
Un alt proiect pe care îl derulăm este digitalizarea serviciilor comunei și pregătirea profesională a angajaților din administrația publică locală, legislația se schimbă în permanență, peste noapte și trebuie tot timpul să fii pregătit. Digitalizarea este domeniul de activitate pe care noi îl avem tot timpul în atenție.
3. Care este stadiul proiectului de mobilitate urbană dorit de cetățenii comunei Cumpăna, dar nu numai?
Mobilitatea urbană este un proiect greu de implementat pentru că sunt foarte multe obstacole, dar uneori și nepăsare.
Noi nu putem să realizăm CT BUS-ul fără municipiul Constanța și nu putem să realizăm transportul metropolitan fără Zona Metropolitană Constanța.
Cu privire la acest proiect pot să vă informez că în acest moment se lucrează la un nou studiu de trafic și un nou studiu de oportunitate în care, de această dată, sunt incluse localitățile Năvodari, Ovidiu, Valu lui Traian și Cumpăna deși cerințe sunt mult mai multe. Acolo trebuie să fie fonduri accesate ca să se cumpere mijloace de transport, ca să poată să fie construite garajele pentru mentenanța acestor mijloace de transport. Toate se realizează cu fonduri europene, pe care se străduie să le acceseze primăria municipiului Constanța.
Mobilitatea urbană înseamnă pentru noi realizarea pe teritoriul comunei Cumpăna a 18 stații de călători. În aceste stații, pe traseul existent în interiorul localității, nu numai pe șoseaua principală, trebuie să fie achiziționate cabine pentru călători. Noi avem parteneriat pentru acest proiect cu Primăria municipiului Constanța și Primăria Valu lui Traian. Avem nevoie de achiziția aceasta. A fost termen până în luna februarie 2025 să depunem cererile și toate documentele necesare, însă s-a prelungit termenul până în luna mai.
Acele cabine nu trebuie neapărat să fie extra inteligente, dar trebuie să fie încăpătoare, să aibă bănci, să fie funcționale – lumină, coșuri de gunoi.
Nu se știe care este ordinea în care se implementează proiectele, dar noi le avem pe amândouă în atenție și în grijă. Mie îmi este indiferent dacă acea cabină de călători e a CT Bus-ului sau a societății de transport care va câștiga licitația care va fi susținută în viitor de Consiliul Județean. Oamenii, cumpănenii, tot în stațiile acelea stau și așteaptă mijloacele de transport. Și eu nu vreau să-i plouă la infinit.
4. Ar mai fi și alte necesități ale comunei pe care vi le-au adus la cunoștință oamenii în ultima perioadă?
Necesitățile sunt multe, permanente.
Pentru comuna Cumpăna, în acest moment, este nevoie de un serviciu de siguranță a cetățeanului, siguranță publică, ordine și liniște publică. Aici avem mult de lucrat, în primul rând cu noi, locuitorii comunei Cumpăna, noi trebuie să fim cei care respectă legea și regulile de conviețuire între cetățeni.
La acest moment, în cadrul Poliției Locale Cumpăna avem 12 funcționari, puțini pentru nivelul comunei noastre. Trebuie să angajăm, însă nivelul veniturilor nu ne permite acest lucru în acest moment. Dacă plătești puțin, ai calitate slabă și atunci preferăm să ne străduim să avem în această perioadă grijă de cei pe care îi avem, să le asigurăm echipamentele necesare să poată să fie prezenți între locuitorii comunei pe cele 186 de străzi, 112 km de drumuri.
Avem în continuare reclamații ale locuitorilor comunelor mai ales din zona străzilor Traian, Dealul Spirii, unde cetățenii de etnie romă nu vor să înțeleagă că trăiesc într-o comunitate. Noi, în comuna Cumpăna, prin serviciul de asistență socială, prin serviciile de la Centrul socio medical, ne străduim foarte mult să educăm populația romă din localitate, de la regulile de bun simț, la igienă corporală, la obligația de a-și înscrie copiii la școală. Comuna Cumpăna are peste 70 de elevi de etnie romă.
Avem probleme cu romii care nu-și întrețin curțile, care nu respectă vecinii, care aruncă mizerii pe stradă, lângă gardurile vecinilor, plus gălăgia pe care o fac. Avem o familie de romi în comuna Cumpăna care are 58.000 de lei acumulați din amenzi. Vă dați seama că această sumă pe noi ne trage în jos la procentul de încasare a veniturilor.
Sistemul de monitorizare video al comunei este un ajutor pentru diminuarea actelor de vandalism. Prin programul TIC, am îmbogățit sistemul de supraveghere video cu încă 120 de camere care se adaugă restului de 200 pe care le aveam deja. Cu toate acestea, sunt insuficiente. Acum am montat și pe străzile laterale, la limita dintre intravilan și extravilan.
5. Care este opinia dumneavoastră cu privire la reorganizarea administrativ-teritorială a României?
În principal, această reorganizare administrativ-teritorială vizează comunele României, care sunt mai mici de 3.000 de locuitori. Este știut faptul că există și orașe care sunt mai mici de 3.000 de locuitori, dar chiar și municipii. Cum de există, de altfel, comune mai mari decât multe orașe din România? Vorbim de unitate administrativ-teritorială și nu de unitate locativă, căci, de exemplu comuna Grădina are o mie de locuitori și 20.000 de hectare. Am dat acest exemplu pentru că este o situație reală pe care o cunosc. Nu doar numărul de locuitori este important, ci și suprafețele comunelor în general.
Această reorganizare administrativ-teritorială se poate realiza sub două aspecte: prin referendum sau modificarea Constituției României.
Este un proces care va fi greu de realizat și ați văzut „n” variante. Eu, cel puțin de-a lungul a 20 de ani am văzut „n” variante – regiuni, județe.
Important e să muncim cu sufletul, să muncim și să accesăm fonduri europene, să dezvoltăm și mediul rural.
6. Ce mesaj transmiteți locuitorilor comunei?
Ne aflăm în luna în care a fost sărbătorită prietenia, a fost sărbătorită fraternitatea dintre oameni, o lună în care vom sărbători dragostea la români. Eu nu le transmit locuitorilor decât gândurile mele de sănătate familiilor, fiecărui cetățean din Cumpăna zile binecuvântate în pace și armonie.
Doar respectându-ne unii pe ceilalţi, doar muncind în respect, în preţuire faţă de munca celuilalt, vom construi trainic şi vom lăsa urmaşilor noştri o comună curată, frumoasă și liberă!
Citește și: