Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar
Primarul Decebal Făgădău, a transmis astăzi, un mesaj video, la finalul mandatului de edil al municipiului Constanței.

„Dragi constănțeni, la final de mandat vin în fața dumneavoastră cu un mesaj pe care îl încep spunându-vă că sunt mândru de dumneavoastră și că sunt mândru de orașul nostru. Poate vremurile, poate timpul, nu au fost cele mai bune cu mine și cu echipa mea. Poate așteptările dumneavoastră la fel ca și ale mele erau mai mari de la acești 4 ani pe care i-am încheiat dar vă rog să mă credeți, vă spun cu mâna pe inimă că am lucrat zi de zi cu pasiune alături de echipa mea pentru ca orașul nostru să fie din ce în ce mai sănătos, din ce în ce mai puternic. Rămân peste 50 de proiecte în implementare în diferite stadii, pe fonduri europene, cu fonduri locale, cu fonduri guvernamentale. Orașul este fără datorii. Rămâne o echipă, aici, la primărie ce are criterii de integritate, standarde și care sper să lucreze din ce în ce mai mult și mai bine. Pentru mine, a fost onoarea vieții mele să fiu primarul dumneavoastră în acești 4 ani. Mă rog la bunul Dumnezeu să fiți sănătoși, puternici și uniți. Așa să ne ajute bunul Dumnezeu, dragi constănțeni” a declarat Decebal Făgădău.