Primăria Corbu răspunde acuzațiilor aduse privind proiectul imobiliar dezvoltat în zona plajei din localitate
Administrație locală
Toți factorii implicați în situația creată în jurul proiectului dezvoltatorului imobiliar de la Corbu au fost astăzi prezenți, la o masă rotundă, pentru a clarifica toate aspectele apărute în spațiul public în ultima vreme, odată cu mediatizarea proiectului SC LOGIS PROJECT SRL. Alături de primarul comunei Corbu, Vasile Lumînare, au fost prezenți Călin Hodor, consultant Biodiversitate, avocatul autorității locale, Marius Răducan, dar și directorul executiv al ARBDD, Viorica Vâscă, și directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Constanța, Celzin Latif, aceștia participând la discuții prin intermediul platformei Skype.
Situația creată în jurul construcțiilor care se edifică la acest moment în zona Corbu a luat amploare, de la o zi la alta și reprezintă subiect de interes pentru diverse partide, oameni politici, diverse organizații sau oameni simpli.
Proiectul SC LOGIS PROJECT SRL nu a fost în atenția opiniei publice la momentul dezbaterilor publice repetate, organizate de instituțiile care au avizat proiectul, ci abia ulterior, la momentul demarării lucrărilor, în noiembrie 2021.
În acest context, astăzi au fost aduse numeroase clarificări cu privire la aspectele dezbătute de opinia publică în ultima perioadă.
„Zargana”, așa cum se numește proiectul imobiliar este parte a unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ) de 20,89 ha (cu aproximativ 200 loturi de terenuri), beneficiarii PUZ-ului fiind Primăria Corbu, Ionuț Rusu și Black Sea Transport SRL.
Planul Urbanistic Zonal a obținut avizul Comitetului Național al Zonei Costiere, întrunit în ședință în data de 24.09.2015.
Cele trei părți au comandat, tot în anul 2015 un studiu de mediu întocmit pentru construire.
În 11.08.2016 proiectul a fost avizat de Administrația Rezervației Biosfera Delta Dunării.
În 2020, Administrația Rezervației Biosfera Delta Dunării a dat aviz favorabil proiectului imobiliar, iar ulterior pe 27 octombrie 2020 s-au obținut acordurile de mediu de la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța pentru cele două proiecte de 24 de vile.
În cadrul procedurii, APM Constanța a solicitat revizuirea studiilor de evaluare.
La doar o lună și jumătate de când preluase mandatul de primar, în 18 decembrie 2020, în baza documentelor și tuturor avizelor prezentate la dosar de către solicitant primarul comunei Corbu, Vasile Lumînare, semnează două autorizații de construire.
Proiectul vizează construirea pe o suprafață de peste 27.700 mp a unui complex de 24 de vile care cumulează 240 de apartamente, restaurant, SPA, drumuri auto și parcări.
În luna noiembrie 2021, dezvoltatorul Logis Project a demarat lucrările, pe o suprafață de 27.747 mp din cele aproape 3 ha pe care le deține.
Călin Hodor, consultant de mediu: „Prin studiile realizare am dovedit că nu este o activitate interzisă”
Prezent la conferința de presă, consultant în biodiversitate, Călin Hodor, unul dintre cei care au lucrat la studiul de evaluare a proiectului comandat de către SC Logis Project SRL a explicat în detaliu activitatea derulată pe o perioadă de mai mulți ani pentru acest proiect, evidențiind că nu se pune problema ca acest studiu „să fie făcut la comandă”. „A mai fost o acuză: datorită faptului ca suntem plătiţi pentru analiza de către dezvoltator, am scrie la comandă. Tare mi-ar fi plăcut sa scriu asa. Studiul a fost făcut independent, de către cei mai buni experţi. Studiile de mediu nu țin cont de proprietatea terenului, noi avem obligația evaluării impactului unui proiect, raportat la întreaga arie protejată, necontând în ce proprietate se află.
Prin studiile pe care noi le-am făcut în acești ani și prin raportul de la studiul de evaluare adecvată, am dovedit că proiectul nu afectează securitatea mediului, nu este o activitate interzisă„, a precizat, pe parcursul discuțiilor consultantul Călin Hodor.
La rândul său, prin intervenția pe care directorul executiv al Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării a avut-o, Viorica Butcă a evidențiat că „niciodată, din 2015 încoace, de când se parcurg preocedurile pentru cel două proiecte în dezbaterile publice organziate, nu a fost primit niciun document – nici solicitare de consultare, ncii contestație, nici o altă propunere sau orice alt tip de reclamație„: „Sunt special termene lăsate de legislația în vigoare pentru a putea răspunde acestor contestații. Și în ARBDD, decizia nu o ia o singură persoană, sunt implicate mai multe servicii, personalul din teren. (…)
ARBDD a emis avizul administratorului în faza de acord de mediu, procedura fiind reluată de APM Constanța. De asemenea, pe parcursul obținerii acordului de mediu s-a primit și avizul Agenției Naționale pentru Arii Protejate, cea care a definit obiectivele specifice și care a apreciat că din studiul de evaluare sunt respectate aceste obiective specifice, cu țintele respective”.
Reprezentantul ARBDD a susținut că prin avizul administratorului, ARBDD a impus niște condiții în care se pot desfășura lucrările necesare – de la organizare de șantier, până la definitivarea proiectului, condiții pe care instituția le urmărește în teren.
„De asemenea, sunt impuse perioade în care este interzisă activitatea de construire, tocmai pentru că disputăm de o arie naturală protejată.
În ceea ce privește titlurile de proprietate, prin atribuțiile ARBDD nu avem nicio prosibilitate cum a ajuns un proprietar de teren, cine și cum a intabulat terenul. Atribuțiile instituțiilor se referă strict la protecția speciilor, habitatelor, la conservarea acestora.„, a precizat Viorica Butcă, directorul executiv al ARBDD.
În acest context, având în vedere ipotezele referitoare la modalitatea de dobândire a terenurilor, avocatul Primăriei Corbu a precizat:
„La propunerea Comisiei de Fond Funciar s-a emis un titlu de proprietate. Acest titlu de proprietate a fost avizat de Instituția prefectului. Ulterior, acest titlu de proprietate, a intrat în circuitul civil, prin vânzări. La momenul 2019, dezvoltatorul a prezentat instituției noastre, primăriei, un contract de vânzare cumpărare, încheiat la notariat, cu o carte funciară. Noi doar am luat act. Că în această punere în posesie ar fi sincope în documentele emiterii titurilor de proprietate, sunt instituții abilitate care se pot pronunța„, a mai spus avocatul.
Reprezentantul constructorului SC Logis Project SRL, Cristian Stanciu a precizat că terenul pe care se edifică la acest moment construcțiile din zona plajei Corbu a fost cumpărat printr-un act de vânzare-cumpărare:
„Nu cunosc istoricul acestui teren, de la obținerea titlului de proprietate și până astăzi. La momentul achiziției terenului, documentele au fost verificate de două echipe de avocați, extrasul de carte funciară era în regulă, știam că era în Aria Rezervației Biosfera Delta Dunării, cumva știam la ce ne vom înhăma”.
Primarul Vasile Lumînare: „Construcția la care se face referire în presă NU se află pe plajă”
Primarul comunei Corbu, Vasile Lumînare, a susținut că își dorește ca proiectele care vor duce la dezvoltarea comunei pe care o conduce să se realizeze cu respectarea legilor în vigoare.
„Comuna Corbu este deschisă oricărui investitor care își dorește să ajute la dezvoltarea comunei noastre în spiritul zonei Corbu, pentru a atrage turiști în localitate în vederea unui turism ecologic și sustenabil. Plaja din Corbu nu este una sălbatică, ci mai degrabă antropizată. Pentru că această plajă este afectată în fiecare an de turismul necontrolat și efectele maselor mari de oameni ce vin la Corbu, autoritățile locale au elaborat acum câțiva ani un PUZ, care reglementează modul și zonele în care se poate construi. Comuna Corbu se află la marginea Rezervației Biosferei Delta Dunării. Aceasta impune respectarea regulamentului rezervației, dar în același timp comuna se situează în zona economică de dezvoltare durabilă. În această zonă de dezvoltare este permisă construcția și dezvoltarea economică, cu respectarea întregului pachet de reglementări și restricții elaborate de ARBDD. Construcția la care se face referire în presă NU se află pe plajă, lucru confirmat de toate instituțiile și autoritățile”, a explicat primarul comunei.
Cu toate tunurile asupra lui, reprezentantul investitorului ne-a declarat că se gândește să oprească proiectul:
„În acest context, ne gândim să stopăm proiectul, am luat în calcul asta, însă nu este atât de simplu precum pare. Din punctul nostru de vedere sunt multe informații trunchiate în ceea ce s-a transmis până acum, scoase din context„, a mai spus Cristian Stanciu.
„Realitatea juridică a cauzei e una, iar opinia pe care anumite persoane o expun în spațiul public este alta. Nu putem arunca anatema pe Primăria Corbu că este culpabilă de ceva. Noi suntem ca autoritate publică locală, în sprijinul tuturor investitorilor și tuturor cetățenilor”, a completat avocatul autorității locale.
https://youtu.be/jkQYE2P5dzY
Primarul comunei Corbu a precizat că în acea zonă nu mai există alte autorizații de construcție emise.
Marius Răducan, avocatul Primăriei Corbu: „Am respectat toate procedurile prevăzute de lege”
Avocatul Primăriei Corbu, Marius Răducan, a adus clarificări în plus legate de actele administrative emise pentru acest proiect imobiliar.
Acesta a evidențiat că pe rolul instanțelor de judecată se află deja o acțiune de suspendare a actului administrativ emis, respectiv a certificatului de urbanism.
„La momentul consultării publice la Primăria Corbu, a fost prezentă o persoană de la Eco Civica București. În decembrie 2021, Asociația a formulat o acțiune pe rolul Tribunalului București un litigiu care are ca obiect suspendarea actului administrativ – autorizația de construcție. Instituția a formulat apărările necesare, s-au depus înscrisuri la instanță și pe 4 martie 2022 să avem dezbaterile asupra fondului cauzei. Ca noutate, ieri, la Tribunalul Constanța a fost depusă o nouă acțiune formulată de Instituția prefectului cu privire la anularea certificatului de urbanism. Din punctul nostru de vedere, actele emise de noi au avut caracter legal, complet, am respectat toate procedurile prevăzute de lege, însă, la acest moment instanțele de judecată urmează să se pronunțe„, a precizat avocatul Marius Răducan.