Primarul Dorinela Irimia organizează petrecere de 8 Martie pentru femeile din familia Saraiu

Administrație locală
La inițiativa primarului comunei Saraiu, Dorinela Irimia, și în acest an în localitate va fi organizată petrecerea dedicată Zilei Internaționale a Femeii.
Așa cum și-a obișnuit locuitorii comunei Saraiu, încă din anul 2012, primarul Dorinela Irimia, pregătește și în acest an o petrecere pentru femeile din comună de „Ziua Internațională a Femeii”.
Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură din localitate, pe 8 martie, începând cu ora 13.00 iar la eveniment sunt invitate doamnele și domnișoarele din comună. „Din dragoste pentru femeile din comună, și nu numai, și în acest an le vom dedica o zi în care să se simtă speciale. Sunt multe de spus despre o femeie într-o zi atât de specială, dar ce este mai important este faptul că ea este ființa care se sacrifică cel mai mult în viață. Merită din plin să o sărbătorim!”, spune primarul.
Anii trecuți, petrecerea dedicată femeii a reunit în sala Casei de Cultură, nu mai puțin de 500 de persoane, din localitate și din împrejurimi. „Am avut solicitări, la fel ca și anii trecuți, pentru a participa la eveniment și doamne din comunele învecinate, de la Horia, Gârliciu. Le așteptăm cu mare drag”, spune edilul comunei.
Participarea la petrecere este gratuită și se organizează cu susținerea primarului Dorinela Irimia, cu atât mai mult cu cât, pe data de 1 martie, edilul comunei își sărbătorește ziua de naștere. „Anul acesta am decis ca ziua mea de naștere să o sărbătoresc pe 8 martie, alături de Familia Saraiu și pentru ea”, spune primarul.
De la petrecere nu vor lipsi muzica și voia bună, promite primarul.
Sursa foto: Petrecere 8 Martie anii precedenți