Proiectele se concretizează: La Cuza Vodă a început construcția fabricii de ulei
Administrație locală
Autoritățile locale din comuna Cuza Vodă au început anul 2018 cu multe planuri de proiecte benefice comunității. Chiar dacă bugetul acestui an este același cu cel din 2017, primarul Viorel Dulgheru speră ca autoritățile județene să-și îndrepte atenția și către comuna pe care o conduce. Astfel, ajutorul financiar ar fi benefic pentru ca proiectele localității să se concretizeze. Până când acest lucru va fi posibil, gospodarul șef al localității trebuie să se descurce.
Deși se vorbea de ceva vreme de faptul că la Cuza Vodă se va deschide o fabrică de îmbuteliere a uleiului, iată că, de câteva zile, ideea începe să prindă contur. “Având în vedere că avem liberă o suprafață de 4 hectare de teren care a fost concesionată în trecut de un fost investitor, am încercat să-i atrag pe alții. Am început cu o fabrică de ulei care se construiește pe o suprafață de 8.000 de metri de teren”, spune primarul Viorel Dulgheru. O investiție care ar fi benefică pentru locuitorii comunei, mai ales că lipsa locurilor de muncă este una din cele mai mari probleme ale localității.
Un buldoexcavator multifuncțional va intra în posesia comunei
Autoritățile locale din Cuza Vodă vor achiziționa, în curând, un buldoexcavator multifuncțional pentru necesitățile comunei, într-un proiect depus la GAL Constanța Centru prin Programul LEADER, în valoare de 103.000 de euro. În prezent, în comună mai există încă un astfel de utilaj, dar primarul Viorel Dulgheru vrea să-l cedeze serviciului de apă și canalizare. Un utilaj de mare folos pentru localitate, mai ales că este dotat pentru toate necesitățile pe care le are o comună.
2018 – anul în care proiectele vor deveni realitate
Anul 2018 este, pentru comuna Cuza Vodă, un an în care proiectele la care autoritățile au lucrat mult, încep să prindă contur și să dea comunității și roade. Mai exact este vorba despre proiectul „Măsuri integrate pentru comunitate”, demarat pe 15 septembrie 2017, implementat de către Asociația Europeană pentru o Viață mai Bună, în parteneriat cu Fundația pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale, Asociația Comunelor din România, APDRP – Asociaţia pentru Dezvoltare Regională şi Parteneriat, Primăria Cuza-Vodă și Școala Gimnazială nr. 1 Cuza-Vodă.
Proiectul se va derula pe o perioadă de 36 de luni iar valoarea totală a acestuia este de 19.329.792,07 lei.
„Am început cu reabilitarea clădirilor de la fosta grădiniță și de la sediul Poliției. Este vorba despre șapte încăperi, reablitate total și dotare. Aici se vor desfășura cursuri de formare profesională odată cu începrea proiectului POCU”.
Se lucrează în continuare la spațiul de joacă din centrul comunei, acolo unde s-a construit deja foișorul, însă mai trebuie montate aparatele de joacă pentru copii. “Sperăm să reușim să le achiziționăm cât mai repede, dar deocamdată ne lipsește finanțarea. Am prevăzut în buget această cheltuială pentru anul acesta, dar nu știm încă, cum facem rost de bani. M-am adresat Consiliului Județean Constanța pentru sprijin, sperăm că ne vor ajuta și dânșii. Până atunci, sper să colectez cât mai mult din banii pe care îi am de luat din localitate. Însă ținând cont de componența populației, este cam greu. Mai sunt sume neîncasate, sperăm să le încasăm pe toate.
Asfaltarea străzii care duce la cimitir
Bugetul de anul acesta este la fel ca cel de anul trecut. Cotele de la Trezorerie sunt 35 de miliarde de lei vechi și noi avem prevăzute 6 miliarde. Sper să fie un an bun”, a spus primarul.
Pe termen scurt, primarul are în plan asfaltarea străduței care duce la cimitir, pe o distanță de 700 de metri adică distanța de la drumul județean până la cimitir, la acest moment drumul fiind doar pietruit.
Celelalte proiecte pornite anul trecut sunt în acest moment în derulare, proiectele fiind depuse la ministerul de resort și acceptate spre finanțare. Mai exact este vorba despre extinderea sistemului de canalizare ape uzate menajere proiect în valoare de 4.462.200 lei și construcţie grădiniţă cu orar prelungit în localitatea – 1.913.941 lei.
Pe lângă aceste proiecte accesate de Primăria Cuza Vodă în mod direct, localitatea va beneficia de finanțare prin PNDL pentru un alt proiect important. Este vorba despre proiectul pentru modernizarea străzilor şi drumurilor comunale ADI Valea Dropiei, unde lider este comuna Tortoman, dar proiectul este făcut pentru trei localități – Tortoman, Cuza Vodă și Nicolae Bălcescu. Din proiectul cu o o valoare de 13.664.389 de lei, doar pentru Cuza Vodă este necesară suma de peste 4 milioane de lei, având cei mai mulți kilometri de drumuri care ar urma să fie reabilitați. Proiectul cuprinde în total 22,8 kilometri de drumuri care necesită asfaltare, dintre care aproape 8,5 kilometri sunt pe raza localității Cuza Vodă.