Publicitate
Solid House apartamente si studiouri de vanzare Constanta
Miercuri, 14 aprilie, este programat un nou termen în dosarul în care DNA Constanța a dispus trimiterea în judecată a lui Decebal Făgădău și a lui Radu Ștefan Mazăre, foști primari ai municipiului Constanța.

SC Perla Majestic SA, companie condusă de omul de afaceri Mohammad Murad, fost candidat la Primăria Mangalia, are calitatea de parte vătămată.

Adus sub escortă din Madagascar, Radu Mazăre a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova. Acesta are de executat o pedeapsa de 9 ani închisoare, fiind condamnat definitiv în dosarul retrocedărilor ilegale din stațiunea Mamaia. Ulterior, la cerere, a fost mutat la Penitenciarul Slobozia, unde este încarcerat în prezent. Acesta va fi audiat prin conferință video, din cauza restricțiilor COVID.

În cadrul dosarului cu numărul 627/118/202/a1 (înregistrat la Secția penală a Tribunalului Constanța, în dată de 21 octombrie 2020), Decebal Făgădău, viceprimar al municipiului Constanța la dată presupusei fapte, este bănuit de abuz în serviciu, în timp ce Radu Mazăre, primar la acea dată, este acuzat de complicitate la abuz în serviciu.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Potrivit actului de sesizare a instanței, “cei șase inculpați, funcționari în cadrul Primăriei Constanța, în cursul anului 2013, ar fi reautorizat, în mod nelegal, construirea unui imobil de lux deja ridicat în proporție de 95% pe plajă din Mamaia, pentru care anterior, autorizația de construire inițială fusese anulată definitiv și irevocabil de instanța civilă”. Potrivit unor surse, este vorba despre complexul Riviera Residence, care aparține omului de afaceri Florin Cârstocea, prin societatea RHC City Crown.

În afară de cei doi, în dosar mai sunt judecați funcționarii publici Constantin Nicoleta, Dinescu Fulvia Antonela, Tănase Luiza Elena, Munteanu Mariana, Viorel Ionescu și Florin Cârstocea.

Dosarul se află încă în faza de camera preliminară, în care se stabilește competență tribunalului, modul în care a fost respectată procedura și dacă au fost respectate drepturile inculpaților.

Sursa: www.ziare.com

Pub
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar