Edilul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, a prezentat astăzi raportul celor patru ani de mandat în funcția de primar.

La acest moment de bilanț i-au fost alături președintele organizației județene a PNL Constanța, Bogdan Huțucă, și candidatul PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu. Raportul de mandat vine la un an de când Valentin Vrabie a intrat în Partidul Național Liberal.

Primarul Valentin Vrabie a mulțumit, la începutul discursului său colegilor din cadrul autorității locale alături de care, în cei patru ani de mandat a reușit să aducă la îndeplinire toate realizările de astăzi. „În ciuda tuturor piedicilor, problemelor create și presiunilor la care am fost supuși, cu ajutorul lor am reușit să facem atât de multe lucruri extrem de importante pentru comunitate, pentru noi toți. Vreau să mulţumesc tuturor medgidienilor, pentru încrederea şi susținerea acordate până în prezent, pentru faptul că în ciuda tuturor denigrărilor și acuzațiilor vehiculate în spațiul public continuă să aibă încredere în mine și în proiectele pe care le propun pentru dezvoltarea Medgidiei”, a transmis edilul Valentin Vrabie.

Acesta a precizat celor prezenți despre visul care, cu muncă și seriozitate, se concretizează pe zi ce trece tot mai mult: „Cu perseverență și muncă permanentă, prin aplicarea unor principii esențiale precum integritate, respectul față de lege și cetățean, performanță, disciplină, corectitudine și competență, am reușit ca administrația să fie mai aproape de nevoile și așteptările cetățenilor”.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

În cadrul discursului privind raportul său de activitate, Valentin Vrabie a vorbit despre situația financiară a municipiului Medgidia la momentul iulie 2016, atunci când a preluat mandatul de primar: numeroase probleme generate de creditele contractate anterior, procesele pierdute care au generat obligații de plată sau datorii către terți, toate cumulând peste 38.000.000 lei. Acceași situație economică, așa cum spune primarul, exista și la Spitalul Municipal Medgidia care înregistra datorii în cuantum de peste 5.000.000 lei reprezentând plăți restante la furnizori, servicii, salariați și ANAF.

Edilul a prezentat, în cadrul conferinței de presă, și lista datoriilor achitate în răstimpul celor 4 ani, evidențiind că la acest moment nici Primăria și nici Spitalul Municipal Medgidia nu mai înregistrează arierate, litigiile fiind stinse și daunele achitate: 

-suma de 15.994.685 lei datorii la bănci;

– 4.923.157 lei obligații de plată impuse prin hotărâri judecătorești definitive și  irevocabile

557.894 lei datorii ale primăriei către terți;

5.000.000 lei datorii ale Spitalului Municipal Medgidia;

– 2.425.871 lei sumă achitată pentru finalizarea proiectului finanțat din fonduri europene ”Reabilitare și modernizare străzi, parcări, pod și stații de transport în municipiul Medgidia”. Întrucât lucrările aferente acestui proiect nu au fost finalizate la termen, până la data de 31 decembrie 2015, așa cum prevedea contractul de finanțare, beneficiarul, adică Primăria Municipiului Medgidia, a fost nevoit să achite din bugetul propriu această sumă.

18 proiecte cu fonduri guvernamentale și europene nerambursabile în 4 ani

Cu eforturi, în acești patru ani, după cum menționează însuși primarul, Primăria Municipiului Medgidia nu s-a mai îndatorat cu niciun leu și nu a mai creat niciun litigiu juridic. „În ciuda tuturor dificultăților, în acest moment echipa din cadrul primăriei municipiului Medgidia implementează un număr de 18 proiecte cu fonduri guvernamentale și europene nerambursabile, în valoare totală de 119.840.731 lei, care vizează toate domeniile importante: infrastructură, sănătate, educație, social, cultural și sportiv. De asemenea, un număr de alte 15 proiecte, în valoare totală de peste 180.000.000 lei, la care se lucrează în acest moment, vor fi realizate cu fonduri europene, guvernamentale și din fonduri proprii”, a mai spus edilul.

Detalii despre toate aceste proiecte realizate în cei patru ani de mandat le regăsiți în link-ul atașat, iar în edițiile următoare vă vom prezenta fiecare capitol în parte.

Mai jos vom prezenta lista celor mai importante proiecte ale mandatului 2016 – 2020: 
  1. Reabilitatrea tramei stradale în municipiul Medgidia prin cele trei proiecte importante de asfaltare;
  2. Reabilitarea și dotarea cu aparatură medicală de ultimă generație a Spitalului Municipal Medgidia și a Policlinicii aferente. dar și preluarea laboratorului de analize medicale. De asemenea, datorită investițiilor din cadrul unității spitalicești, prin ordinul 268/04.08.2020 Spitalul Municipal Medgidia a fost reclasificat din categoria a V- a, în categoria a III – a, ajungând astfel cea mai importantă unitate sanitară din Dobrogea.
  3. Reabilitarea unităților de învățământ de pe raza municipiului Medgidia și construirea unei creșe noi;
  4. Proiecte de reamenajare și creare spații de recreere și locuri de joacă pentru copii;
  5. Construcția a 12 terenuri de sport multifuncționale;
  6. Demararea proiectului ”Construire ansamblu de locuințe sociale și modernizare strada Cocorilor” destinate persoane vulnerabile, expuse riscului de sărăcie și excluziune socială
  7. Înființarea Clubului Sportiv Medgidia unde funcționează în prezent un număr de 22 secții sportiv, cu peste 1000 de sportivi activând în cadrul clubului;
  8. Medgidia a fost pusă pe harta culturală a României prin organizarea unor evenimente unice la nivel național precum ”Festivalul de Jocuri și Reconstituiri Istorice Dapyx” care a primit finanțare cu fonduri europene nerambursabile.
  9. În Medgidia a fost atrasă cea mai mare investiție realizată în ultimii ani în Dobrogea  – fabrica de amidon SC Omnia Europe SA. Prima investiţie majoră din Medgidia care se realizează etapizat şi care va depăşi 200 milioane de euro, potrivit reprezentanților companiei, a fost demarată pe o suprafață de aproximativ 10 ha, pe malul Canalului Dunăre – Marea Neagră. Compania face parte din consorţiul Tosmur Group din Turcia, al doilea mare investitor în producţia de porumb în ţara sa și al şaselea mare producător de fructoză din lume și va produce amidon natural, fructoză, glucoză, maltodextrină, tărâţe și germeni. Autorizația de construcție numărul 130/31.10.2019 aduce în zona Medgidia sute de noi locuri de muncă dar și venituri importante la nivelul bugetului local.
Mihai Lupu (PNL): „Primarul Vrabie a arătat că dacă ești serios poți să atragi investiții”

Edilul municipiului Medgidia și-a arătat încrederea că pentru implementarea tuturor proiectelor actuale dar și a celor pe care le are în plan în cel de-al doilea mandat de primar va avea sprijinul viitorului președinte al Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, candidat din partea PNL la șefia CJC.

La rândul său, Mihai Lupu și-a manifestat susținea pentru primarul Medgidiei, reiterând convingerea că împreună vor face o echipă bună: „Vă asigur că voi fi în permanență lângă dumneavoastră și lângă toți primarii din județ. Trebuie să dezvoltăm acest județ. Primarul Vrabie, care s-a luptat mult, a reușit să dea un sens Medgidiei. Ați redat încrederea cetățenilor acestei zone binecuvântate de Dumnezeu pentru a pune în valoare resursa umană. Primarul Vrabie a arătat că dacă ești serios poți să atragi investiții”, a spus Mihai Lupu, candidatul PNL la Consiliul Județean Constanța.

Și președintele PNL Constanța, Bogdan Huțucă, a ținut să evidențieze că bilanțul primarului Valentin Vrabie este „suma unor eforturi considerabile, suma unei munci de echipă”. „La Medgidia, Valentin Vrabie a reușit să facă lucruri importante pentru oameni și a reușit asta fiind preocupat în permanență de performanță. (…) O parte din acest raport se datorează deciziei luate de primarul Valentin Vrabie de a intra în PNL. Am demonstrat, alături de Valentin Vrabie, că putem face lucruri importante pentru locuitorii din Medgidia”, a adăugat Huțucă.

Din lista proiectelor aflate în implementare și a proiectelor propuse amintim:
  1. Construirea parcului IMUM;
  2. Extinderea rețelei de gaze naturale în localitățile Valea Dacilor și Remus Opreanu;
  3. Reabilitarea tramei stradale în localitățile Valea Dacilor și Remus Opreanu;
  4. Reabilitare și modernizare Piață Agroalimentară, zona Centru în municipiul Medgidia, județul Constanța;
  5. Reabilitare și modernizare Piațeta Decebal;
  6. Șase proiecte care vizează reabilitarea instituțiilor de învățământ din municipiul Medgidia dar și a sediului administrativ al Primăriei depuse spre finanțare în cadrul Programului POR 2014-2020: Liceul Tehnologic Dragomir Hurmuzescu; Școala Gimnazială „I. L. Caragiale”; Școala Gimnazială Spiru Haret; Școala Gimnazială Mircea Dragomirescu și Școala Primară Iuliu Prodan din satul Valea-Dacilor;
  1. Reabilitarea, modernizarea și dotare – sală multifuncțională și bazin olimpic cu anexe din cadrul Complexului Sportiv ”Iftimie Ilisei” din municipiul Medgidia”;
  2. Construire bază sportivă tip 1, Valea Dacilor;
  3. Preluarea Bazei Sportive Cimentul de la fabrica de ciment CRH Medgidia;
  4. Construcție centură ocolitoare între DJ 222-381, Remus Opreanu – Valea Dacilor proiect extrem de important pentru a scoate definitiv traficul greu din municipiul Medgidia;
  5. Construcție nod rutier de descărcare a Autostrăzii A2, pe drumul județean DJ 222 Medgidia-Peștera;
  6. Preluare și modernizare Casa de Cultură a Sindicatelor ”Lucian Grigorescu”;
  7. Reabilitare și modernizare Casa de Cultură ”I. N. Roman”;
  8. Preluarea, modernizarea și punerea în funcțiune a Muzeului de Artă ”Lucian Grigorescu” Medgidia;
  1. Reabilitarea tuturor aleilor dintre blocurile aflate pe raza administrativ teritorială a municipiului Medgidia;
  2. Reamenajare și modernizare parcuri și spații verzi dintre blocuri, existente pe

teritoriul municipiului Medgidia;

17. Perdele forestiere pe aliniament centura municipiului Medgidia, DJ 381 Medgidia – Valea Dacilor, DJ 222 Medgidia – Remus Opreanu.

„Cu siguranță mai sunt multe lucruri de realizat însă, parcurgând paginile acestui raport, trebuie să fim conștienți în primul rând de unde am plecat și unde am ajuns. Cu sprijinul dumneavoastră voi continua dezvoltarea orașului și voi sprijini în continuare mediul de afaceri, astfel încât cu toții să fim mândri că suntem medgidieni. Am încredere că veți aprecia și susține în continuare proiectele aflate în derulare și cele viitoare care au ca scop dezvoltarea economică, socială și administrativă a municipiului Medgidia! ÎMPREUNĂ CONTINUĂM DEZVOLTAREA MEDGIDIEI!”, scrie primarul Valentin Vrabie într-un mesaj postat în această după amiază pe pagina sa de Facebook.
Citește și:
Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!