Săptămâna viitoare încep lucrările la creșa din Medgidia

Administrație locală
Cele patru proiecte aflate pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Medgidia, desfășurată seara trecută, au trecut de votul consilierilor. Este vorba despre patru proiecte importante pentru municipalitate care au vizat și rectificări ale bugetelor locale de venituri și cheltuieli ale Clubului Sportiv Medgidia, respectiv ale Spitalului Municipal Medgidia. De asemenea, la finalul ședinței, primarul Valentin Vrabie a precizat că săptămâna viitoare se va da startul lucrărilor la creșa municipală.
Primele două proiecte de pe ordinea de zi au vizat rectificări ale bugetelor locale de venituri și cheltuieli ale Clubului Sportiv Medgidia, respectiv ale Spitalului Municipal Medgidia. „Rectificarea bugetului primăiei a avut loc în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Local, iar acum s-a ajuns și la această procedură de rectificare a bugetului fiecărei structuri în parte, respectiv Clubul Sportiv Medgidia și Spitalul Municipal Medgidia. Și spitalul și Clubul sportiv au acum sumele necesare pentru a-și desfășura activitatea în condiții civilizate. Deși s-au făcut calcule și prevederi la început de an, pe parcurs apar noi situații financiare și cheltuieli care nu au cum să fie prevăzute. Nu seamănă an cu an, problemă cu problemă”, a precizat primarul Valentin Vrabie la finalul ședinței de seara trecută.
Pentru Clubul Sportiv Medgidia, rectificarea prevede și direcționarea unor sume pentru achiziționarea unui microbuz ori două necesare deplasărilor echipei feminine de volei calificată în prima ligă din România, la meciurile din țară.
În ceea ce privește Spitalul Municipal, se vor aloca 1,8 milioane lei pentru asigurarea cofinanțării unui proiect de 3 milioane de euro – constând în dotarea unității spitalicești din Medgidia și un milion de lei pentru funcționarea spitalului în ultimele luni ale anului – dat fiind că până la acest moment Casa de Sănătate încă nu a asigurat toate sumele necesare pentru luna noiembrie și decembrie. „Noi nu dorim ca acest lucru să afecteze activitatea spitalului, iar personalul medical să dispună de toate materialele necesare iar pacienții toate medicamentele necesare pentru desfășurarea unui act medical de calitate”, a mai adăugat edilul municipiului.
S-a dat ordinul de începere a lucrărilor la creșa din Medgidia
Celelalte proiecte aprobate în ședința extraordianară au vizat actualizarea devizului și a indicatorilor tehnico-economici ai investiției „Construire creșă în municipiul Medgidia, județul Constanța” și nominalizarea unor reprezentanți ai Consiliului local Medgidia în Consiliul de administrație al Spitalului Municipal Medgidia. „După o perioadă de două luni de zile de contestații, acum s-a dat ordinul de începere a lucrărilor. În cel mai scurt timp și în funcție de cum se organizează cel care a câștigat licitația vor începe lucrările. Totul este o chestiune de zile, cel mai probabil săptămâna viitoare încep lucrările. Termenul este execuție este destul de scurt, iar lucrarea nu este atât de simplă”, a completat primarul Valentin Vrabie.
Suprafața construită a viitoarei creșe din municipiul Medgidia va fi de 780 mp, iar suprafața desfășurată 1113 mp, reprezentând demisol+parter.
Aceasta va fi amplasată pe strada Poporului, nr. 48 şi este proiectată pentru un număr de 80 de copii, dispuși în șase săli de grupă (patru grupe mari, cu cate 15 copii și două grupe mici, cu câte 10 copii), cu dormitoare si acces la grupuri sanitare.