Solicitările venite din partea cetățenilor și nevoia de fluidizare a zonei au determinat Primăria Constanța, prin SC Confort Urban, să ia decizia instituirii unor noi reglementări rutiere pe strada Zmeurei, între aleea de acces către Institutul de Medicină Legală și strada Soveja. Astfel, de astăzi, acest tronson al străzii Zmeurei se transformă în arteră rutieră cu dublu sens, iar oprirea va fi interzisă în ambele părți ale carosabilului.

Propunerea administratorului tramei stradale a fost avizată de Inspectoratul de Poliție Județean, Serviciul Rutier și Comisia de Circulație.

Tot la solicitarea constănțenilor au fost executate de curând lucrări de reabilitare ale carosabilului pe aleea de acces către IML, iar reabilitarea va continua cu reamenajarea trotuarelor.

În contextul noilor modificări, rugăm participanții la trafic să fie atenți la indicatoarele rutiere, să respecte regulile de circulaţie și să manifeste atenţie sporită în zonele în care se execută lucrări.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar