Atmosfera de astăzi din Consiliul Județean Constanța a fost, așa cum se anticipase, una încinsă. Aleșii județeni liberali au fost cei care au menținut această stare, ridicând la zeci de proiecte aflate pe ordinea de zi numeroase discuții pe tema conținutului acestora, cu sau fără temei.
50 de proiecte de hotârâre au avut de aprobat consilierii locali azi, două fiind retrase de pe ordinea de zi.
Punctul culminant al scandalului provocat de consilierii liberali a fost achiziția de către Unitatea de Asistență Medico-Socială Agigea a unei mașini de spălat profesionale cu o valoare maximă de 22.000 de euro. Licitația încă nu a fost încă organizată însă aleșii județeni ai PNL au ripostat cu privire la acest aspect. Președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, chiar a propus, pentru eliminarea oricăror suspiciuni ca unul dintre consilierii liberali să facă parte din comisia de evaluare. Însă aceștia au refuzat.
Mașinile de spălat, mărul discordiei
La rândul său, directorul Unității de Asistență Medici-Sociala Agigea, dr. Ovidiu Preda a precizat că mașinile de spălat în cauză sunt profesionale și vor fi racordate la rețeaua de gaze. „Să veniți cu mai multe oferte, nu numai cu cea mai scumpă”, a replicat consilierul PNL George Niculescu.
Cu tot scandalul liberalilor, proiectul de buget pentru Unitatea de Asistență Medico-Socială Agigea a trecut cu 20 de voturi „pentru” și 14 „împotrivă”.
Liberalii și-au exprimat nemulțumirile și față de faptul că 11 proiecte de hotărâre pe care ei le-au depus spre a fi analizate în vederea intrării pe ordinea de zi a ședinței nu se regăsesc. În întâmpinarea solicitării lor, secretarul județului, Mariana Belu, a declarat: „Am verificat, ați depus o adresă nr. 4016/12,02, era vorba de proiecte de dezvoltare locală. Noi nu putem aloca sume pentru a face investiții pe teritoriul altor Unități Administrativ Teritoriale. O să avem în vedere proiectele dumneavoastră atunci când vom face repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din TVA”.
Goidea rămâne membru în ATOP. Propunerea vicelui CJC, Claudiu Palaz, respinsă
De asemenea, cu 15 voturi „pentru” și 18 „împotrivă” aleșii județeni au votat împotriva proiectului de hotărâre nr. 46 prin care se dorea desemnarea și validarea ca membru în cadrul Autorității Teritoriale de Ordine Publică Constanța a altui consilier județean.
Consilierul judeţean PMP, Florin Goidea, ar fi urmat să fie astăzi înlocuit din componenţa ATOP, cu colegul său Daniel Turcu (PMP) însă acest lucru nu s-a întâmplat. Propunerea a venit din partea vicepreședintelui CJC, Claudiu Palaz. Există zvonuri, în ceea ce îl privește pe Goidea, că această măsură ar fi fost necesară de luat având în vedere presupusa sa apropiere de liberali.
După ce s-a anunțat rezultatul votului aleșilor județeni, Claudiu Palaz, liderul PMP Constanța a declarat: „Cei care ați votat împotrivă să vă gândiți cum a funcționat ATOP. Vă recomand să citiți legislația, aveți de învățat”.