La șase luni după ce a preluat funcția de director general al Regiei Autonome “Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța, cel mai mare administrator de fond locativ, Stere Hira ne-a acordat un interviu în care am discutat despre activitatea Regiei, problemele cu care se confruntă, dar și despre planurile pentru următoare perioadă.

În acest moment, RAEDPP are cel mai mare buget de investiții pe care l-a avut compania de la înființare și până acum, ne-a declarat Stere Hira. Deși teoretic ar fi putut exista încasări mult mai mari, care să intre în bugetul Regiei, există cadru legal de protecție a chiriașilor, care reglementează chiriile și locuințele sociale motiv pentru care nu se poate încasa prețul pieței la spațiile locative pe care Regia le administrează, a ținut să evidențieze directorul general.

1. Cine este Stere Hira? De ce ați ales să renunțați la calitatea de consilier local pentru a veni în funcția de director al RAEDPP Constanța?

Eu sunt asociatul unei companii care la acest moment are cea mai mare cifră de afaceri din turism. Am manageriat o companie de turism care deține câteva active. În activitatea mea de până acum am activat în mai multe domenii, inclusiv în construcții, în producție, în vânzări ca într-un final să mă opresc la activitatea din industria ospitalității.

Fac parte acum din echipa domnului profesor amiral Vergil Chițac. Am participat la alegeri alături de dânsul la scrutinul din septembrie 2020. Am considerat la acel moment că pot fi mult mai util, nu numai administrației, ci întregii comunități, dacă mă pun în slujba unei Regii. RAEDPP administrată patrimoniul publicat și privat al municipiului Constanța – nu în totalitate, o parte din el, pe care Consiliul Local i l-a încredințat în administrare pentru a face și servicii sociale, dar și profit. Eu sunt aici într-un contract de mandat. Pe 25 iunie a.c. am promovat examenul și am semnat mandatul pentru o perioadă de patru ani. Am obiective de performanță, criterii de dus la îndeplinire. Concursul a fost organizat de UAT Constanța printr-un evaluator independent.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

2. Vorbeați la momentul preluării funcției de director al RAEDPP despre eficientizarea activității printr-un management performant. Vă rog să ne detaliați acum, la peste șase luni de la preluarea mandatului, ce acțiuni au fost întreprinse, ce măsuri au fost luate și ce rezultate aveți în acest sens.

S-a încheiat misiunea ad-hoc pe care am dispus-o la începutul mandatului în ceea ce privește modul cum au fost făcute repartițiile garsonierelor și apartamentelor prin programul ANL către angajații RAEDPP. Acum avem concluziile finale și părerea auditorului.

Pot spune că din 2002 – 2010, totalul locuințelor acordate angajaților și foștilor angajați este de 37 dintre care 19 – către angajați, foști angajați și 18 pentru soți, soții, fii, fiice.

Până la acest moment 15 dintre ei au cumpărat, 8 au renunțat și 14 sunt titularii contractelor de închiriere. Trebuie menționat că între 2002 – 2003 toate repartițiile au fost făcute de Consiliul Local, RAEDPP nu a fost implicat.

Discutăm despre perioada 2015-2019, când legislația avea unele modificări, și vă pot spune că atunci nu au fost aplicate criteriile de ierarhizare stabilite prin punctaj și implicit nu au fost liste de priorități. În această perioadă s-au repartizat 17 locuințe către angajați, foști angajați … din punctul meu de vedere se puteau acorda preferențial.

Evidențiind perioada cuprinsă anii 2004 – 2015, pot spune că atunci au fost repartizate 17 locuințe, dintre acestea una a atribuită total ilegal pentru că acel chiriaș nu a îndeplinit criteriile de acces.

Am prezentat raportul în Consiliul de Administrație al Regiei care a hotărât că imediat ce primim toate documentele și punctul de vedere al tuturor serviciilor, să fiu mandatat să fac toate demersurile pentru a face o plângere organelor de cercetare. Eu nu fac pe justițiarul.

S-a făcut această analiză tocmai pentru că exista o suspiciune în acest sens cu privire la angajații RAEDPP-ului.

Ieri am înaintat primăriei o adresă prin care am sugerat ca pentru aceste repartiții să fie incluși în comisie pe lângă consilierii locali și un medic, un asistent social …

Un subiect care ține agenda publică este cel referitor la reabilitarea clădirilor pe care le administrăm. La acest moment avem în administrare mii de imobile. Suntem avansați cu HCL la Consiliul Local, am trecut de comisia tehnico-economică și am primit avize pozitive pentru indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea clădirii de pe strada Mercur nr. 10. Clădirea se poate încadra în tot procesul de regenerare urbană. Această clădire va deveni, după reabilitare, viitorul sediu al SPIT Constanța. Nu reușim să avem un orizont de timp când va fi gata pentru că nu putem să știm ce o să se întâmple la licitația de acordarea a proiectului. Valoarea obiectivului total este de 10.262.730 de lei, fără TVA, conform devizului general din anexa 2 a hotărârii. Este vorba despre reabilitare și consolidare. Aici vorbim despre o clădire cu risc seismic 1, avem o problemă. Prețul era stabilit la data de 14 decembrie 2020. Aceste studii le-am găsit aici când am venit ca și director, sunt realizate de o firmă specializată. Problema ar trebui să fie urgentată. Dacă ne aprobă Consiliul Local proiectul, demarăm procedura de licitație.

Mai avem în vedere, vorbind de clădiri bugetate, și clădirea din strada Egretei numărul 13. Acolo există un fost cămin de nefamiliști preluat de RAEDPP de la ARTC, actualul CT Bus, unde sunt niște cămăruțe mici de 8-12m. Acum facem studii geo de rezistență a clădirii și vrem ca și acolo să facem niște unități localitive. O să fie o lucrare scoasă la licitație. Le vom transforma, le vom facem mai mari și le vom oferi spre închiriere.

Vrem să ne mișcăm mai repede și să facem pentru zona istorică un program de reabilitare a fațadelor și acoperișurilor, iar primele care vor intra în acest program sunt clădirile de pe strada Callatis nr.12-14, două clădiri învecinate.

Lumea are mari așteptări mari de la noi. Până acum RAEDPP nu a reușit să livreze decât chestiuni care țin de normalitate cum ar fi repararea completă a toaletei din vecinătatea Pieței Grivița. Aici am cheltuit 70.000 de lei fără TVA. În aprilie am renovat toaleta de la Tomis 3 – am cheltuit 50.000 de lei fără TVA.

Acum urmează să punem în funcțiune, dar avem nevoie de HCL pentru deschiderea punctului de lucru, toaleta din Piața Ovidiu, din fața Edificiului cu Mozaic, închisă de ani de zile. Am îmbunătățit un pic și am adus un sistem de control al accesului. Tariful este de 2 lei, un tarif reglementat printr-o hotărâre de Consiliu Local care a aprobat o grilă de tarife făcută de un evaluator.

Atributul care caracterizează aceste acțiuni este normalitatea.

3. Vizavi de acest subiect, ați fost acuzat că firma care construiește casa fratelui dumneavoastră a câștigat trei contracte de lucrări la regia pe care o coordonați. Cum comentați acest lucru?

RAEDPP-ul a procedat exclusiv legal prin compartimentul de Achiziții Publice în achiziționarea de servicii. Pot să spun că administrația trecută a făcut o toaletă cu 50.000 de euro, iar noi am făcut două cu 24.000 de euro.

4. Care sunt planurile regiei pentru următoarea perioadă? Va fi mutat sediul RAEDPP în incinta Pieței de la Abator?

Viitorul nostru sediu va fi în clădirea din Piața Abator, proprietate RAEDPP. Ne gândim să accesăm un credit pentru că Primăria nu subvenționează această activitate, ci numai activitățile sociale. Dacă ne costă mult, vom apela la un credit, dar dacă vom avea rezultate bune, nu va mai fi necesar acest lucru. Vom vedea cum vom funcționa.

Noi, RAEDPP, cel mai mare administrator de fond locativ, stăm cu chirie și plătim 2.500 de euro fără TVA, iar iarna, cu utilități ajungem la 19.000 de lei – 20.000 pe lună. Este paradoxal.

5. Privind mandatul de 4 ani, ce obiective personale v-ați stabilit în această perioadă ?

Reabilitarea clădirii Mercu 10, a unităților aflate pe strada Egretei 13, mutarea sediului, dar și reabilitări ale fațadelor din zona peninsulară care arată într-un fel de care nu suntem mândri. Îmi doresc și reabilitarea piețelor, măcar a unei piețe.

6. Cum este relația cu primarul Vergil Chițac, a suferit schimbări prin prisma activității pe care o derulați acum?

Relația este una instituțională. Beneficiem de faptul că putem avea dialog cu tot ceea ce înseamnă factor decident în primărie, dar este o relație așa cum o știam că o am, una bazată pe respect. Îl cunosc bine, este un tip deschis, care înțelege și te surprinde cu câtă administrație știe, nu îți dai seama cât de repede învață. Știam că este un autodidact, cel mai mare pe care l-am cunoscut. Este unul dintre ei mai buni profesori pe care i-am avut în facultate, nu l-am văzut nici măcar o dată să citească ceva, să aibă notițe.

Relația mea personală a rămas aceeași, mi se pare corect ca să rămână așa între doi oameni care se cunosc de 30 de ani, iar relația instituțională este aceea care trebuie să fie, noi suntem subordonați Consiliului Local, inclusiv primarului.

7. Cine credeți va câștiga alegerile din PNL?

Cred că va câștiga Florin Cîțu.

Cred că toate partidele politice ar trebui să renunțe la meteahna de a cumpăra loialități pentru că așa cum decidenți politici cumpără loialități astăzi, întotdeauna va veni unul care va ofer mai mult decât a oferit cel de dinainte, îl va cumpăra pe celălalt și acela îl va trăda pe primul.

Concluzionând, ar trebui să dispară din politică mentalitatea tranzacțională, ne-am întrepta astfel spre progres. Avem de-a face cu un profesionist, din punctul meu de vedere. Eu, ca delegat, o să votez cu Florin Cîțu pentru că este profesionist și un tip aplicat.

Nu trebuie să ne ascundem: Constanța are nevoie de un sprijin guvernamental. Când s-au anunțat candidaturile, în spatele domnului Florin Cîțu erau domnul amiral Chițac și domnul Ciucă. Pentru mine a fost îmbucurător că și domnul președinte Mihai Lupu, și asta am auzit în sală, îl susține pe domnul Cîțu.

8. S-a tot vorbit despre fuziunea între Confort Urban și RAEDPP. Care mai este situația în acest moment?

Nu știu la acest moment, este atributul Consiliului Local, dar nu trebuie să excludem nicio variantă.

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar