15 milioane de lei subvenție pentru producția de usturoi

Agricultură
Guvernul a aprobat joi programul de susţinere a producţiei de usturoi, resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis fiind de maximum 15 milioane de lei în acest an, a anunţat, joi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
„În şedinţa Guvernului din data de 15 aprilie 2021 a fost aprobată o Hotărâre care modifică şi completează Hotărârea nr. 108/2019 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi” precum şi pentru stabilirea unor măsuri de verificare şi control al acesteia”, se menţionează în comunicatul ministerului, potrivit agerpres.ro.
De asemenea, au fost stabilite atât perioada în care se va realiza valorificarea producţiei (15 iunie – 22 noiembrie) cât şi termenul de depunere a documentelor justificative, respectiv până la data de 29 noiembrie.
MADR precizează că în actul normativ „se reformulează unele dispoziţii pentru o mai mare claritate, în acord cu prevederile Regulamentului de minimis în sectorul agricol şi cele ale legislaţiei naţionale”.
Potrivit sursei citate, pentru a fi consideraţi eligibili în cadrul acestei scheme de ajutor de minimis, producătorii agricoli trebuie să deţină o suprafaţă cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp şi să obţină o producţie de minimum 3 kg usturoi/10 mp.
Programul de susţinere a producţiei de usturoi se desfăşoară pe o perioada de trei ani, respectiv 2019 – 2021.







