Pescuitul la ştiucă este prohibit, începând de luni, până la mijlocul lunii martie, potrivit Ordinului de prohibiţie a pescuitului emis anul trecut de autorităţile naţionale.

Administrația Rezervației Biosferei “Delta Dunării” (ARBDD) informează că potrivit prevederilor Ordinului nr. 43/310 din februarie 2020 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2020, emis în comun de către Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial la specia știucă de la data de 1 februarie până la data de 15 martie 2021.

Nerespectarea prevederilor legale se sancționează potrivit dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 317/2009 și ale Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervației Biosferei Delta Dunării, cu modificările și completările ulterioare.

Inspectorii din cadrul ARBDD realizează constant acțiuni de monitorizare, inspecție și control pe teritoriul RBDD, potrivit atribuțiilor, aplicând sancțiuni în situația încălcării prevederilor legislației în vigoare.

Unii din pescari din Deltă au declarat că anul acesta capturile de ştiucă în mediul natural au fost foarte mici, din cauza cotelor scăzute înregistrate în primăvara anului trecut care nu au permis exemplarelor acestei specii să depună icrele şi să se înmulţească.

Pub
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar