Centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) au început de ieri plata sumei de circa 1,61 milioane de lei pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrelor genealogice şi pentru serviciile de determinare a calităţii genetice a raselor de animale, aferente lunii ianuarie 2018.

„Suma totală autorizată la plată este de 1.619.154,44 lei şi se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 24 solicitanţi care au accesat această formă de ajutor în conformitate cu HG. nr.1179/ 2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare”, precizează APIA într-un comunicat.

Solicitanţii acestui ajutor de stat sunt asociaţii sau organizaţii de crescători de animale care prestează serviciile prevăzute în actul normativ şi care sunt persoane juridice conform legislaţiei în vigoare, sunt acreditaţi de către ANARZ pentru întocmirea şi menţinerea registrelor genealogice ale raselor de animale şi/sau pentru determinarea calităţii genetice a raselor de animale, realizează parametrii tehnici ai programului de ameliorare sau conservare al rasei pentru care solicită sprijinul financiar.

Intensitatea ajutorului de stat pentru efectuarea serviciilor este de până la 100% din costurile administrative aferente întocmirii şi menţinerii registrelor genealogice şi de până la 70% din costurile aferente testelor efectuate de terţi sau în numele unor terţi pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului, cu excepţia controalelor efectuate de proprietarul şeptelului şi a controalelor de rutină cu privire la calitatea laptelui.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.