Persoanele din Deltă care nu şi-au ridicat încă permisele de pescuit familial sau comercial de la sediul Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) le vor putea primi chiar în comunităţile din care fac parte, a declarat guvernatorul Rezervaţiei, Cătălin Ţibuleac.

“Suntem în etapa de eliberare a permiselor. De mâine (miercuri, n.red.), ca să uşurăm tot acest proces, şefii comisariatelor vor primi permisele, iar cu sprijinul primarilor, cei care au depus documentele îşi vor primi permisele în zonele în care domiciliază”, a precizat guvernatorul Cătălin Ţibuleac.

El a mai spus că ARBDD a eliberat deja circa 95% din permisele de pescuit comercial. ‘Vom gândi în viitor inclusiv depunerea documentelor să se realizeze în zona de domiciliu, astfel încât să evităm acest dute-vino între Tulcea şi localităţile din Delta Dunării’, a menţionat guvernatorul Rezervaţiei.

Pentru obţinerea permiselor de pescuit comercial şi familial, persoanele din perimetrul Rezervaţiei trebuie să depună în fiecare an mai multe documente.

Atât depunerea actelor de către solicitanţi, cât şi eliberarea noilor permise de pescuit se face exclusiv la sediul ARBDD din Tulcea, persoanele care trăiesc exclusiv din activitatea de pescuit criticând cheltuielile reclamate de deplasarea pentru obţinerea documentelor.

Sursa foto: Dobrogea News

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.