Din 2019, cine cultivă usturoi va beneficia de sprijin financiar de 1.000 de euro/ha

Cultivatorii de usturoi vor putea primi din 2019 un sprijin financiar de circa 4.650 de lei/hectar (circa 1.000 de euro/ha) printr-o schemă de ajutor de minimis susținută de la bugetul de stat cu două milioane de euro, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 

“Sprijinul se acordă începând cu anul 2019 în cuantum de 1.000 euro/hectarul cultivat cu usturoi, suprafață minimă eligibilă fiind de 0,3 hectare. Calculul sprijinului se face proporțional cu suprafață de pe care s-a valorificat o cantitate minimă de 5.000 kg/ha. Bugetul pentru anul 2019 este de două milioane de euro, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 9,3 milioane de lei”, se arată în notă de fundamentare.

Bugetul schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi’ se aprobă anual, iar programul se desfășoară pe o perioada de 3 ani, respectiv 2019 – 2021.

Conform documentului, beneficiarii acestui sprijin financiar sunt: producătorii agricoli persoane fizice care dețîn atestat de producător emis în baza Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, valabil până la dată plății ajutorului de stat; producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale; producătorii agricoli persoane juridice.

Astfel, cei care vor să beneficieze de aceste ajutor de minimis pentru cultură de usturoi trebuie să dețînă o suprafață cultivată cu usturoi de minim 3.000 mp, să să valorifice o cantitate de usturoi de minim 5.000 kg/ha dovedită cu documente justificative, să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu usturoi în anul de cerere și să să facă dovadă producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției.

Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare.

De asemenea, prin proiectul de act normativ se prevede interdicția acordării ajutorului de minimis solicitanților a căror suprafață de culturi de usturoi este obținută prin divizarea unei exploatații existente la dată de 1 ianuarie a anului de cerere, cu excepția succesiunilor și a contractelor de vânzare cumpărare.

Valorificarea producției se face în perioada 1 iulie – 29 noiembrie, inclusiv, a anului de cerere.

În ultimii opt ani, România a înregistrat un declin cu aproape 20% la producția de usturoi, de la circa 67.000 de tone în 2010, la numai 55.000 de tone anul trecut, în timp ce importurile au crescut semnificativ pentru a asigura consumul intern.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.