Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar
Deși “schimbare” a fost cuvântul de ordine în aceste alegeri, la nivelul județului Constanța, au fost localități unde cetățenii au optat pentru revenirea în fruntea comunei a unor foști primar din alte mandate. Semn că cei cărora le-au acordat încrederea în urmă cu patru ani nu au mai convins acum. 

Un exemplu elocvent este Dumitru Chiru care revine în Primăria comunei Lumina după ce în trecut a mai avut alte două mandate, în perioada 2008 – 2016.

La ultimele alegeri, locuitorii din Lumina l-au ales pe Ioan Roman să le fie primar, care, acum a piedut la diferență foarte mică de voturi, așa cum se poate observa în tabelul de mai jos:

Şi la Independenţa a revenit primar Cristea Gâscan (PSD).

Și la Cobadin  a revenit Cristian Telehoi după două mandate de primar, în perioada 2008 -2016. Până acum câteva zile, primar fusese Cornel Cocoș (PNL).

Și la Murfatlar locuitorii și-au ales vechiul primar din mandatul 2008 – 2012, pe George Cojocaru.

Și Cati Hristu (PSD) a fost reales pentru un nou mandat, la Cogealac. El a fost primar din partea PNȚCD între 2008 și 2012.

Citește și:

Câte voturi au obținut fiecare din cei 17 candidați la Primăria Constanța

Lista consilierilor locali: PNL, PSD ȘI USR PLUS, singurele partide care intră în componența Consiliului Local Constanța

Primul obiectiv al lui Mihai Lupu după ce a câștigat șefia Consiliului Județean Constanța