Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar
Premierul Ludovic Orban a declarat astăzi, la Constanța, că este prematur să vorbim despre o posibilă amânare a alegerilor locale, care trebuie să se desfăşoare pe data de 27 septembrie. Şeful Executivului a adăugat că la numărul de cazuri noi de COVID care există în prezent, nu se pune problema unei amânări a alegerilor.

„E prematur să discutăm despre o posibilă amânare a alegerilor. Vom face o evaluare epidemiologică a fiecărei activităţi în campania electorală. Se paote face campanie în spaţii deschise, pe media, online. Se pot organiza secţiile de votare şi procesul de votare, astfel încât să nu existe riscurile răspândirii virusului. Deocamdată, la acest număr de cazuri noi, nu se pune problema să amânăm alegerile locale”, a afirmat Ludovic Orban joi la Constanţa.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi alte 1.112 cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, confirmate în ultimele 24 de ore, acesta fiind cel mai mare număr de cazuri zilnice de la conformarea epidemiei de COVID-19 în România. Bilanţul este de 41.275 de persoane infectate. De asemenea, 25 de persoane au decedat, numărul total ajungând la 2.126. În ultimele 24 de ore au fost făcute peste 20.000 de teste, 8.107 fiind făcute la cerere.

Executivul a adoptat, printr-o hotărâre, programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din acest an.

Din 20 iulie, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi au putut începe strângerea de semnături de susţinere a candidaturilor pentru consilii locale, consilii judeţene, primari, preşedinţi ai consiliilor judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general al Capitalei.

De asemenea, perioada de înregistrare a alianţelor electorale este 7 – 11 august, iar perioada depunerii candidaturilor este 7 – 18 august.

Campania electorală începe în data de 28 august şi se va încheia în data de 26 septembrie, ora 07.00.
Pub
SolidHouse – Dezvoltator Imobiliar