Recent intrat în PNL, Valentin Vrabie aduce partidul pe primul loc în Medgidia
Alegeri
Analizând rezultatele proaspetelor alegeri încheiate, se pare că PNL a tras cartea câștigătoare cooptându-l în partid pe primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie. Chiar dacă acest lucru s-a întâmplat cu trei săptămâni înainte de europarlamentare, iată că în fieful PSD, așa cum este cunoscut municipiul Medgidia, PNL a luat cele mai multe voturi, în vreme ce ALDE, partid pe care tot primarul Valentin Vrabie l-a ridicat pe podium în 2016, la parlamentare, a ajuns pe un rușinos loc 5.
La începutul lunii mai, atunci când liberalii l-au prezentat public pe primarul Municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, drept cel mai proaspăt membru al PNL și președinte interimar al organizației municipale a PNL Medgidia, au fost numeroase voci care au contestat valoarea și voturile pe care le va aduce acesta partidului.
Iată că, prin flerul său politic, președintele PNL, Bogdan Huțucă, reușește să reformeze partidul, atrăgând oameni cu voturi în spate, capabili să reconstruiască dreapta politică. A mers pe mana lui Vrabie și a reușit să-l atragă spre partidul său, conștient fiind de faptul că este lozul câștigător atât pentru municipiul Medgidiacât și pentru întregul partid.
Contextual, în octombrie 2016, primarul independent Valentin Vrabie, se înscria în ALDE iar la puțin timp de la venirea sa, aducea partidul la alegerile parlamentare la un scor extrem de bun pentru realitatea politică a municipiului Medgidia, ALDE obținând locul doi.
Trebuie precizat faptul că liberalii, la momentul 2016, în municipiul Medgidia ocupau ultima poziție a podiumului, în vreme ce pesediștii își luau laurii victoriei obținând peste 50% din voturi.
ALDE, ascultând de ordinele PSD-ului, a reușit să îl îndepărteze pe Vrabie din partid, văzând clar că este un pericol pentru social-democrați. La începutul anului 2018, primarul Valentin Vrabie, demisionează din ALDE, după ce a pierdut funcția de vicepreședinte al partidului.
Pentru mai bine de un an rămâne independent, reușind să repună Medgidia pe hartă, prin proiectele pe care le-a realizat și fondurile europene și guvernamentale pe care le-a atras împreună cu echipa sa.
Partidul Alianța Liberalilor și Democraților pierde astfel un om politic care le aducea, pe lângă voturi și poziție, și notorietate, în contextul în care se cunoște faptul că Medgidia este un municipiu care votează cu PSD.
Dar iată că liberalii au jucat o carte bună și sigură odată cu cooptarea primarului Vrabie care a reușit să aducă PNL pe prima poziție a podiumului la alegerile europarlamentare și la referendum, la nici o lună de la venirea sa în fruntea organizației PNL Medgidia.
În urmă cu puțin timp, primarul municipiului Medgidia a transmis un mesaj pe pagina sa de socializare:
„Dragii mei medgidieni,
În calitate de primar al municipiului Medgidia și de președinte al Filialei Partidului Național Liberal Medgidia, vă mulțumesc tuturor celor care ați votat! Prezența masivă la vot și faptul că PNL a ieșit PE PRIMUL LOC în municipiul nostru demonstrează că mergem împreună pe același drum iar majoritatea creată în Consiliul Local, prin mutarea mea politică, va asigura în acest ultim an de mandat implementarea și finalizarea tuturor proiectelor demarate. De asemenea, vom reuși cu siguranță să recuperăm toate pierderile suferite din cauza unor orgolii prostești și vă garantez că la finalul acestui mandat Medgidia va ajunge acolo unde cu toții ne dorim!„