Votul în străinătate pentru alegerile prezidenţiale începe în această noapte, în Noua Zeelandă şi Australia. Pentru românii din afara ţăril procesul electoral se desfăşoară pe durata a trei zile.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că peste 18,2 milioane de alegători sunt înscrişi în listele electorale permanente pentru alegerile prezidenţiale de duminică.

Peste 715.000 de persoane cu drept de vot figurează ca locuind în străinătate. De asemenea, 19.215 persoane au dreptul de vot interzis.

”Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) aduce la cunoştinţa opiniei publice faptul că alegerile pentru Preşedintele României din anul 2019 au intrat în linie dreaptă: la unele secţii de votare din străinătate, precum cele din Australia şi Noua Zeelandă, cetăţenii români pot să se prezinte la urne încă din această noapte. Reamintim că, potrivit noilor reglementări introduse în legislaţia electorală, la scrutinul prezidenţial din acest an cetăţenii români aflaţi în străinătate au la dispoziţie trei zile pentru a-şi exercita dreptul de vot la secţiile de votare, în ambele tururi de scrutin, conform următorului program: vineri, 8/22 noiembrie 2019, între orele 12-21; vâmbătă, 9/23 noiembrie 2019, între orele 7-21; duminică, 10/24 noiembrie 2019, între orele 7-21”, anunţă instituţia într-un comunicat.

Aceasta înseamnă că primul vot va fi exercitat la secţia de votare din Auckland  – Noua Zeelandă vineri, la 1:00 noaptea, ora României.

Votul în străinătate se va încheia luni, la ora 7:00, odată cu închiderea secţiilor de votare de pe coasta de vest a Statelor Unite ale Americii.

Pentru aceste alegeri, în străinătate au fost organizate 835 de secţii de votare, lista acestora  putând fi consultată pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe accesând următorul link :

https://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/alegeri_2019/2019.11.01__lista_sv_835_alegeri_prezidentiale_2019.pdf

În toate cele trei zile există posibilitatea de prelungire a votării până cel mai târziu la ora 23:59 pentru alegătorii care se află la sediul secţiei de votare la ora 21:00, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.