Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar
Numărul constănțenilor, infectați cu COVID-19, internați în spitalele constănțene, este în creștere, 259 aflându-se în unități medicale.

În contextul numărului însemnat de infectări cu virusul SARS-CoV-2 înregistrat în ultimele zile în județul Constanța, reiterăm importanța respectării tuturor măsurilor recomandate de specialiști. Facem apel către populația județului Constanța să respecte normele de distanțare socială, să poarte masca de protecție și să mențină o igienă corespunzătoare a mâinilor!

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 1.255 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 33 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 912 pacienți au fost declarați vindecați (din Constanța și alte județe).

În acest moment, sunt 259 de persoane internate, dintre care 234 din județul Constanța și 25 din alte județe. Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.

De asemenea, la nivelul județului sunt 652 de persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2.

Totodată, un număr total de 98 de persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 85 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (34), asistenți medicali (36) și personal auxiliar (15).

La nivelul județului Constanța au fost incluse 534 de paturi pentru tratarea bolnavilor COVID-19. Acestea sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (120 – 107 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 81 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 57 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (36 – 10 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (54 – 0 ocupate) și Secția Exterioară Agigea (74 – 4 ocupate).

În ultimele 24 de ore, în unitățile medicale publice din județul Constanța au fost realizate 313 teste RT-PCR.

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 171 de sancțiuni contravenționale (în cuantum de 79.490 de lei), dintre care 27 pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 16.000 de lei.

Citește și:

RECORD de decese cauzate de COVID-19 la nivel național. Unul este din Constanța

Cazuri de COVID-19 și la Curtea de Conturi Constanța