Andrei Pleșu anunță dispariția revistei Dilema Veche

Fondatorul revistei ”Dilema Veche”, Andrei Pleșu, anunță iminenta dispariție a publicației. El arată că revista nu mai are susținere financiară, iar condițiile impuse se Holdingul Adevărul sunt, de fapt, ”un mod de a sugera retragerea”.

”În contextul de acum, nu e cuviincios să ne plîngem. Mor oameni, moare piața muncii, mor ramuri întregi ale vieții economice și financiare. Mor certitudini care păreau definitive, mor deprinderi private și comunitare „tradiționale”, mor speranțe și instituții al căror temei părea de neuzurpat. Așa stînd lucrurile, nu putem pretinde ca un săptămînal de cultură să supraviețuiască nestingherit. Da, Dilema (veche) se confruntă cu o iminentă dispariție. Condițiile de existență pe care ni le propune Holdingul Adevărul sînt, în fapt, un mod de a sugera retragerea…

Există, e drept, posibile „manevre” consolatoare. În definitiv, de-a lungul istoriei autohtone, au dispărut și alte reviste, unele prestigioase, repere decisive ale culturii noastre. Viața Românească, apărută în 1906, a traversat episoade mari de suspensie (1916-1920, 1946-1948 ș.a.), Gândirea a rezistat 23 de ani, pentru a sucomba în 1944. Revista Fundațiilor Regale s-a stins după numai 13 ani de apariție. Iar exemplele pot continua. Dilema a reușit să funcționeze 27 de ani, ceea ce, în ambianța „tranziției” valahe, nu e puțin lucru. Îmi amintesc cum – spre sfîrșitul anilor ’80 – l-am întrebat pe Alexandru Popovici, minunatul director al Casei de Creație de la Tescani, cît timp credea că va mai putea ține în viață neconvenționalul său „stabiliment”. „Important e că am reușit deja să trăim cîțiva ani!” – a sunat răspunsul. „Tot e ceva!” Avea dreptate. În lumea sublunară și mai ales pe dulcele plai românesc, subzistența fulgurantă, provizoratul, prezența trecătoare sînt performanțe suficient de neașteptate ca să fie considerate un succes, indiferent de longevitate și conjuncturi pestrițe. (…)”, scrie Andrei Pleșu, în Dilema Veche.