Astăzi a început Postul Paștelui. Când avem dezlegări la pește
Cultură
Astăzi a început Postul Paștelui care se va încheia pe 7 aprilie. Anul acesta, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății o vom sărbători pe 8 aprilie.
Postul Paștelui ortodox sau Postul Mare, așa cum mai este denumit durează 7 săptămâni, mai exact 40 de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor.
Postul Paștelui simbolizează cele 40 de zile de post și rugăciune pe care le-a ținut Domnul Iisus Hristos și este o perioadă de curățare nu doar a trupului, ci și a sufletului, amprentată puternic de rugăciune, milostenie, iertare, spovedanie și împărtășirea cu Sfintele Taine.
Postul Paștelui este cel mai lung și mai aspru post de peste an, fiind, implicit, și cel mai greu de ținut. Din punct de vedere alimentar, Postul Paștelui este cel mai restrictiv dintre toate, zilele de dezlegare la pește, vin și undelemn fiind foarte puține. Persoanele care doresc să tină Postul Paștelui în mod corect, trebuie să știe că, în prima săptămână din post se ajunează luni și marți, adică se consumă seara doar apă și pâine, iar în ultima săptămână, cea a Patimilor, se ajunează în fiecare zi, mai puțin în Joia Mare, iar în Vinerea Mare și sâmbătă se ține post negru, încheiat de spovedanie și împărtășanie.
Ce se mănâncă în Postul Paștelui
În postul Paștelui nu se mănâncă produse de origine animală și nu se consumă băuturi alcoolice, regulă de bază în fiecare post de peste an, însă, în plus, mai impune și alte restricții alimentare suplimentare. Astfel, în Săptămâna Mare este interzis consumul de urzici și oțet, explicația provenind din faptul că Domnul Iisus Hristos a fost bătut cu urzici și, răstignit pe cruce fiind, i s-a dat să bea oțet în loc de apă.
De asemenea, undelemnul este interzis complet în acest post, cu excepția zilelor de dezlegare. O altă restricție specifică Postului Paștelui este îndemnul de a consuma legumele și verdețurile în stare cât mai crudă sau fiartă, în niciun caz prăjită (ca urmare a restricíei la undelemn).
Conform tradiţiei stabilite cu timpul în Biserică, în cursul Postului Mare se posteşte astfel: în primele două zile (luni şi marţi din prima săptămâna) se recomandă, pentru cei ce pot să ţină, post complet sau (pentru cei mai slabi) ajunare până spre seară, când se poate mânca puţină pâine şi bea apă; la fel în primele trei zile (luni, marţi şi miercuri) şi ultimele două zile (vinerea şi sâmbăta) din Săptămâna Patimilor.
Miercuri se ajunează până seara (odinioară până după săvârşirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite), când se mănâncă pâine şi legume fierte fără untdelemn.
În tot restul postului, în primele cinci zile din săptămână (luni-vineri inclusiv) se mănâncă uscat o singură dată pe zi (seara), iar sâmbăta şi duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin.
Când se mănâncă pește în Postul Mare
Zilele în care se mănâncă pește, undelemn și se bea vin, sunt mult mai rare în Postul Paștelui decât în celelalte posturi de peste an.
Astfel, zilele cu dezlegare la undelemn și vin sunt în fiecare sâmbătă și duminică și în zilele de sărbătoare. În Postul Mare se mănâncă pește doar de două ori: de Buna Vestire (25 aprilie) și de Florii (1 aprilie).
Sursa: www.unica.ro