Uniunea Democrată Tătară în colaborare cu Departamentul pentru Relatii Interetnice, Primăria Oraşului Techirghiol, Asociaţia Turcilor Osman Gazi şi Partida Romilor Pro-Europa a organizat, week-end-ul trecut, evenimentul internațional TOI. 

Toi este echivalentul Kurultaiului şi celebrului Naadam şi înseamnă “cele trei jocuri”: Kureş  (3 stiluri dintre care unul al armatei lui Genghiz Han), tir cu arcul (arc tradiţional tătăresc) şi concurs de călărie –  declarat în 2010 de UNESCO parte din lista “Patrimoniului cultural intangibil al umanității”.

De-a lungul celor trei zile de festival, care s-a desfășurat la Techirghiol, organizatorii au întregit aceste jocuri cu mȃcăruri tradiționale. “Am pregătit 200 de diplome care din păcate au fost prea puţine, dar participanții au rămas cu bucuria de a experimenta tirul cu arcul tradiţional (în prezenţa profesorului de istorie Alexandru Matei, instructor de tir cu arcul), călăria, produsele tradiţionale (şiberek, airan şi kobete). Nu
am mai dat diplome de călărie şi tir cu arcul adulţilor ci doar unor copii, pentru a-i bucura”, a precizat președintele Uniunii Democrate Tatare, Naim Belgin.

La manifestarea culturală au participat 10 ţări precum Italia, Rusia, Malta, Bulgaria, Turcia, Crimeea, Gagauzia, R. Moldova, Ucraina şi  R. Tataristan.

Kurash stilul uzbek, cel practicat de armata invincibilă a Emirului Timur a fost foarte preciat de spectatori, o confruntare de Liga Campionilor în care s-au întȃlnit campionii Italiei cu campionii Romȃniei. Meciurile s-au desfășurat între seniori iar Romȃnia s-a prezentat foarte bine ţinȃnd cont că este un sport nou introdus în ţara noastră.

Din cauze medicale campionul de la 60 kg nu a putut participa şi România a fost reprezentată de campionul naţional de Kurash de la grupa de vȃrstă 14 ani, Ştefan Nistor.

Astfel, Italia a cȃştigat Liga Campionilor cu un fragil avantaj de jumătate de punct. Doi invitaţi speciali Vito Aufieri Preşedintele Federaţiei de Kurash din Malta şi Preşedintele de Onoare al Federaţiei Romȃne de Kurash, campionul mondial de judo şi antrenorul lotului Domnul Niculae Constantin, campiona mondială de sambo, vicecampiona europeană de Kurash şi campioană naţională de 22 ori la judo Eugenia Costache şi antrenorul principal al lotului naţional de judo Lucian Costache au fost observatori ai acestui stil.

Koresh, stilul Federaţiei Ruse, a intrat în Romȃnia relativ recent, este cel mai nou dintre cele 5 pe care organizaţia noastră le promovează. “Am organizat şi la acest stil un super eveniment de talie internaţională, o Ligă a Campionilor între 3 ţări: Romȃnia, Rusia şi R. Moldova. O situaţie inedită pentru acest eveniment a fost rezultatul: Romȃnia a învins  R. Moldova; R. Moldova a învins Rusia; Rusia a învins Romȃnia. O victorie şi o înfrȃngere pentru fiecare echipă. Un rezultat foarte bun pentru Romȃnia, pentru că sunt primele puncte cȃştigate în Liga Campionilor. Felicităm în mod deosebit pe :
Moise Flavius, Savu Andrei şi Popa Iulian. Invitaţi speciali: vicepreşedintele Federaţiei de Koresh din Rusia Ravil Nogumanov, reprezentantul consulatului Federaţiei Ruse Nikolai Belera, arbitrii Azat Nurmuhametov şi Marat Nogumanov. Kureş la ilic, stilul istoric al armatei lui Genghiz Han, prezent în 2/3 din Asia,  din 2013 şi în Europa a fost foarte apreciat de spectatori. Cel mai mare număr de ţări a participat la acest stil. Am fost asistaţi de preşedintele Federaţiei Mondiale, Prof. Dr. Ibrahim Oztek şi vicepreşedintele Federaţiei de Kuşak Kureş din Crimeea Enver Useinov”, a precizat președintele UDT.

Rezultatele la acest stil sunt:
1)    60kg: 1.  Popa Iulian ROMȂNIA (11p),  2. Savu Andrei ROMȂNIA (9p), 3. Popa Ştefan  ROMȂNIA (7p), 3. Uzun Ilia  Gagauzia – R. Moldova (7p)
2)    70 kg  1. Cuma Akus  TURCIA, 2. Giup Khurdade CRIMEEA, 3. Moise Flavius    ROMȂNIA, 3. Ioniţă Mihai ROMȂNIA
3)    80kg  1. Ozun Dogrver TURCIA,  2. Franjev Aleksey  MOLDOVA, 3. Constantin Marius    ROMȂNIA, 3. Gheorghe Florin  ROMȂNIA
4)    90kg  1. Lozovan  Gheorghe  ROMȂNIA,  2. Sahnin Tusak  TURCIA, 3. Mihai Turcan        ROMȂNIA, 3. Mocanu Ionuţ ROMȂNIA
5)    OPEN  1. Mahmut Cayirci    TURCIA, 2. Mihai Turcan    ROMȂNIA,
3. Călinescu Ilie    ROMȂNIA,  4. Stoicov Dicov    BULGARIA
Kuşak Kureş, stilul tătarilor dobrogeni adus în Romȃnia prin filiera Crimeeană a fost organizat de Sali Negiat şi Seidamet Iagaev iar locul 1 a fost ocupat de Şahin Tusak (Turcia), locul 2 de Azat Nurmuhamet (Rusia) şi locul 3 de Mahmut Cayirci (Turcia).

În cadrul evenimentului au fost prezenți Ambasada Republicii Kazakhstan prin
Consilier Nurlan Abdaliev, consulatul Federaţie Ruse prin ataşatul Nikolai Belera, Consiliului Municipal Constanţa prin consilierul Sercin Cantaragiu, Consiliul Local al Municipiului
Mangalia prin Consilierul Menabit Ozghiun, Consiliul Local al Comunei Castelu prin Consilierul Cherim Gevat, Consilierul Nelu Cosma, deputatul George-Gabriel VIŞAN şi mulţi alţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.