FOTO Infernul torturii comuniste, Închisoarea Tăcerii de la Râmnicu Sărat, va deveni obiectiv turistic. Care este istoria celui mai dur penitenciar din România

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat, din județul Buzău, este inclusă într-un proiect de restaurare și punere în valoare cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență, finanțarea europeană fiind de circa nouă milioane euro. Una dintre cele mai dure închisori pentru deținuți politici va fi transformată în Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centru Educațional.

La mijlocul lunii mai, Cancelaria Prim-ministrului României a organizat o întâlnire de lucru dedicată stabilirii calendarelor de acțiuni pentru două obiective de Investiții prin Planul Național de Redresare și Reziliență: Memorialul „Închisoarea Tăcerii” de la Râmnicu Sărat și Centrul Educațional privind Comunismul în România și, respectiv, Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului.

În urma discuțiilor s-a stabilit ca, în perioada imediat următoare să fie depășite toate etapele birocratice premergătoare lansării licitației pentru atribuirea proiectului de investiții de la „Închisoarea Tăcerii” (semnarea protocolului între IICCMER și CNI, aprobarea indicatorilor tehnico-economici, semnarea actului adițional la contractul cu MIPE și aprobarea unei Hotărâri de Guvern privind valoarea prevăzută a investiției).

Proiectul de la Râmnicu Sărat se dorește a fi demarat, după efectuarea branșamentelor necesare la clădire, anul acesta.

Comandantul penitenciarului, torționarul comunist Vișinescu, condamnat la 20 de ani de închisoare

La Râmnicu Sărat, în județul Buzău, a existat în perioada comunistă una dintre cele mai dure închisori pentru deținuți politici, ale României interbelice și României comuniste mai ales în perioada 1956-1963, când la comanda penitenciarului a fost Alexandru Vișinescu.

Închisoarea mai este cunoscută și sub numele de Închisoarea tăcerii din cauza regimului extrem de dur ce le interzicea deținuților să vorbească sau să scoată sunete, se arată în descrierea postată pe Wikipedia.

Vişinescu a fost condamnat pe 24 iulie 2015 de Curtea de Apel Bucureşti la 20 de ani de închisoare.

În rechizitoriu, procurorii Curţii de Apel au arătat că, în perioada 1956-1963, Alexandru Vişinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a săvârşit acţiuni şi inacţiuni sistematice care au avut ca rezultat persecutarea colectivităţii reprezentate de deţinuţii politici încarceraţi în acest penitenciar, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestora.

El a cerut întreruperea executării pedepsei cu închisoarea, invocând motive medicale, însă instanţa nu a fost de acord cu solicitarea lui.

Pe 5 noiembrie, Alexandru Vişinescu a murit în timp ce îşi efectua o pedeapsă de 20 de ani de închisoare în Penitenciarul Rahova.

Istoria Închisorii Tăcerii

Existența unei instituții penitenciare la Râmnicu Sărat poate fi documentată încă din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, după mutarea reședinței județului de la Focșanii Munteni la Râmnicu Sărat (1862), instituția funcționând sub denumirea de Arestul Preventiv Județean, scrie ro.wikipedia.org.

Construirea clădirilor penitenciarului care există în zilele noastre s-a făcut în perioada 1898-1900, iar primii deținuți au fost mutați aici în primăvara anului 1900. Clădirea este realizată cu elemente neoclasice și neogotice, după modelul francez și englez.

În 1907, în timpul răscoalei țărănești, orașul Râmnicu Sărat a fost scena unor dramatice confruntări între armată și populația răsculată. Deznodământul a fost tragic: numeroși țărani au fost împușcați iar pentru reprimarea răscoalei au fost încarcerați în Arestul Preventiv un număr de 657 de țărani răsculați (655 de bărbați și două femei). Amenajarea actuală datează din perioada interbelică, cu excepția gardului exterior care a fost înlocuit cu un gard de sârmă ghimpată.

Un alt eveniment important legat de penitenciar a avut loc în 1938, când au fost încarcerați aici capi ai legionarilor printre care s-a numărat și liderul mișcării, Corneliu Zelea Codreanu.

În noaptea de 29-30 noiembrie 1938 aceștia au fost luați sub pretextul mutării la Jilava, dar în apropiere de pădurea Tâncăbești au fost uciși.

Potrivit ro.wikipedia.org în interiorul penitenciarului au fost executați la 21-22 septembrie 1939 un număr de 13 fruntași legionari, care au fost ulterior îngropați în cimitirul orașului.

În perioada martie-octombrie 1940 au fost închise la Râmnicu Sărat peste 30 de deținute comuniste, printre care și Ana Pauker.

După 1945, aici au fost închiși membri ai guvernului Ion Antonescu, generali ai armatei, fruntașii Partidului Național Țărănesc. Dintre ei amintim: gen. Dobre Dumitru, gen. Constantin Pantazi, gen Gheorghe Jienescu, gen. Nicolae Stoenescu, contraamiralul Horia Macellariu, Ion Petrovici, Victor Pogoneanu, Titel Petrescu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu, Ion Diaconescu, Mihai Godó, Radu Ciuceanu și mulți alții care au suferit din cauza prigoanei comuniste.

Anii 1945 și 1946 au fost anii de început ai perioadei comuniste. Comuniștii n-au trecut din primii ani la înfăptuirea programului de socializare a țării.

Mai întâi s-au infiltrat în toată administrația statului. Apoi au început eliminarea tuturor oamenilor politici, a persoanelor din administrație din conștiința românilor prin înscenarea unor procese sau, pur și simplu, prin înlăturarea lor definitivă prin diverse mijloace.

Astfel penitenciarele din toată țara au început să fie umplute cu deținuți politici și sabotori.

Potrivit memoriilor lui Ion Diaconescu, comandantul Alexandru Vișinescu obișnuia să intre peste deținuți în celule, ca să îi arunce de pe paturi. Loviturile preferate ale lui Alexandru Vișinescu erau cele cu biciul. De asemenea, pedepsele cele mai grave erau aplicate personal de acesta.

Închisoarea a fost desființată în anul 1963, iar supravieţuitorii au fost trimişi în domiciliu obligatoriu, rămânând şi în perioada următoare sub atenta supraveghere a Securităţii, fiind chemaţi frecvent pentru declaraţii şi investigaţii.

Experții IICCEMER au documentat decesul din vina lui Vișinescu a 14 deținuți politici: Ion Mihalache (1963), Gheorghe Dobre (1959), Gheorghe Plăcințeanu (1961), Victor Rădulescu Pogoneanu (1962, decedat la penitenciarul-spital Văcărești, la scurt timp după transferul de la Râmnicu Sărat), Mihail Romniceanu (1960), Ion Lugoșianu (1957), Theodor Roxin (1960), Ion Gigurtu (1959), Constantin Hagea (1960), Gheorghe Leon (1959) și Mircea Cancicov (1959), Ioan Arnăutu (1959) și Dinu Neagu (1959).

 

După 1963, închisoarea a fost folosită ca depozit.

În 2007, închisoarea a fost trecută din administrarea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional în administrarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România (devenit ulterior IICCMER).

În prezent, în orașul Râmnicu Sărat, există un număr de opt opere de for public, monumente și plăci comemorative dezvelite în amintirea victimelor penitenciarului.

Sursă: ro.wikipedia.org / Facebook Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului

Sursă foto: Facebook Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului/ Facebook