„Constanța Casino” (color, 8 iulie 1914)
„Constanța Casino” (color, 8 iulie 1914)
Ziarul Amprenta vine în întâmpinarea cititorilor săi cu o rubrică nouă, intitulată Istoria Dobrogei.
Trăind într-o epocă în care ritmul vieții de zi cu zi se accelerează pe măsură ce tehnologia devine atotstăpânitoare, sunteți la un click distanță de o călătorie bisăptămânală, de câteva minute în trecut, având astfel ocazia de a cunoaște „Istoria Dobrogei moderne (1878-secolul XX)” oferită de Marius Teja și Ziarul Amprenta.

Marius Teja este absolvent al Facultății de Istorie, secția Istorie Contemporană, a Universității București și a Masterului de Relații Internaționale al Facultății de Istorie a Universității București. În perioada 1998 – 2002 a fost redactor la Mediafax, iar în perioada 2016 – 2018 colaborator voluntar al cotidianului „Ziua de Constanța”, unde a realizat serialul „Călători străini prin Dobrogea”. Ulterior, pentru o perioadă de doi ani, a fost redactor în cadrul aceleași redacții, realizând serialul „Istoria Dobrogei”. De asemenea, începând cu anul 2020 editează blogul „Națiunea Armână”: https://natiuneaarmana.blogspot.com.

Pe 15 ianuarie 2023 s-au împlinit trei ani de la startul lucrărilor de modernizare a Cazinoului Constanț și cu acest prilej am început proiectul nostru cu câteva articole legate de monumentul emblematic al Constanței.

Am publicat articolele „Cazinoul din Constanța” și „Teatru dramatic și film la Cazinoul din Constanța în La Belle Epoque (1910-1916)”, „Evenimente culturale la Cazinoul din Constanța în La Belle Epoque (1910-1916)” iar astăzi, vă supunem lecturii „Spectacole de muzică și coregrafie la Cazinoul din Constanța în La Belle Epoque”.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Spectacole de muzică și coregrafie la Cazinoul din Constanța în La Belle Epoque (1910 – 1916)

În cei șase de funcționare înainte de intrarea României în Primul Război Mondial, în sala de spectacole a Cazinoului din Constanța au evoluat artiști străini, majoritatea francezi, și români, printre care cântăreții de operetă Nicolae Leonard și Vladimir Maximilian și violonistul Constantin C. Nottara.

La Belle Epoque este numele dat ulterior perioadei de pace și dezvoltare cunoscută de Europa între anii 1871, când s-a încheiat războiul franco-prusac prin proclamarea Imperiului German, și 1914, când a izbucnit Primul Război Mondial.

Cazinoul a fost proiectat de arhitectul româno-elvețian Daniel Renard (1871 Dragomirești/Dâmbovița-1954), care studiase la Paris și se stabilise în 1902 la Constanța.

Clădirea în stil Art Nouveau, care a costat 1.300.000 lei, a fost inaugurată la 15 august (Sf. Maria) 1910, în prezența Principelui moștenitor Ferdinand, a lui Ion I. C. Brătianu, președintele PNL,  a altor oficialități, a unui numeros public și a unui sobor de preoți,

Pentru a rentabiliza impresionanta clădire, primăria a fost nevoită să o concesioneze în 1911, pentru un an  lui Alphonse Heitz, proprietarul restaurantului „Cafe de Paris” din București, și în 1912, pentru 20 de ani, baronului Edgard de Marcay, domiciliat în Paris și acționar la cazinourile din Monte Carlo, Nisa și Sinaia.

Existența sălii de spectacole a Cazinoului era menționată și în reclama dintr-un ghid german de epocă.

Artiști străini

În La Belle Epoque, pe scena Cazinoului au evoluat numeroși artiști străini, cei mai mulți francezi, care au fost foarte aplaudați de publicul din orașul-port în plină dezvoltare după unirea din 1878, mai ales că reclama din presă nu făcea economie de epitete: „Cei mai celebri artiști de pe scenele Europei” („Conservatorul Constanței”, 7 iulie 1914)

Reclama din presă de promovare a sezonului 1911 menționa și „Operă. Operete / Dansuri / Orcehstra Direcțiunea Strauss / Music-Hall / (…) / Distracțiunile cazinourilor din Franța / (…).” („Conservatorul Constanței”, 5 iunie 1911)

Prin Anunciu No. 3561 din 22 iulie 1911, primarul Titus Cănănău și secretarul V. Mastero stabileau programul de lucru al orchestrei E. Strauss: „(…) în fiecare zi, dela orele 51/2 până la 71/2 și de la 9 până la 12 seara, afară de zilele de operă și operetă.

În zilele de bal, orchestra va cânta la bal, de la 91/2 până la orele 2 noaptea”. (R. Cernescu, 2011) Prestația formației este anunțată și în reclama din presă: „Orchestra Direcțiunea Straus” („Conservatorul Constanței”, 5 iunie 1911)

Deschiderea sezonului 1912 la Cazinou a avut loc în data de 1 iulie, la ora 21,30, când elita constănțeană și turiștii au putut „admira celebritățile apusului”, care, cu o excepție, veneau din Franța.

Astfel, dra Amylle, „interpreta marilor compozitori, renumită prin gesturi, poze, atitudini și expresiuni care sunt traducerea frumuseții sentimentelor exprimate prin muzică”. Vedeta occidentală, prin „dansul ei arab” și prin valsul „Caprice”, „a fermecat asistența”.

În pantomima „Adulterul”, dra Lote Sarow a primit „frenetice aplauze”.

Dra Landry, de la Teatrul „Alhambra” din Paris, dra Listera Mabe Mai, dansatoare de la „Alhambra” din Londra (deschis în 1864), Martha Rejan de la Teatrul „Olympia” din Paris (deschis în 1893), dra Lucette Valsy de la Concertul Mayo și „incomparabilul” trio „Les Ministrels” „au electrizat asistența”.

Apoi, orchestra Cazinoului, dirijată de Reynaud de la „Paris Soleil” din Monte Carlo, a interpretat „cele mai frumoase bucăți clasice”. De asemenea, în pauzele piesei de teatru, orchestra Cazinoului dirijată de Reynaud de la „Paris Soleil” a interpretat „cele mai frumoase bucăți clasice”. („Conservatorul Constanței”, 8 iulie 1912)

„Revuiștii” Dorbon-Nadari au înregistrat un „veritabil triumf”, cupletele lor de actualități fiind „foarte aplaudate”, iar „frumoasele voci ale celor doi artiști au plăcut enorm”.

În zilele următoare urmau să debuteze „celebrii acrobați Arpingtonos”. („Conservatorul Constanței”, 12 august 1912).

În sezonul 1913, reclama din mass-media anunța: „Concerte vocale și instrumentale pe terasă (…) Dl. Aratti – prim tenor de la Opera Cazinului de la Monte Carlo.

Bucăți alese de Dra Roux – harpistă, Dra Bascon – pianistă. Dra Marcelle Reymond, renumită cântăreață de la Eldorado. Dl. Bouniol, monoloage”. („Conservatorul Constanței”, 21 iulie 1913)

Doamna Marguerite Beriza (1880 Franța-1970), soprană la Opera Comică din Paris, „a fermecat publicul  din Constanța, cântând cu vocea ei de o rară frumusețe rolurile de căpetenie din operele „Faust” [Johann Goethe, 1829], „Werther” [Jules Massenet, 1892] și „Carmen” [Georges Bizet, 1875]”. („Conservatorul Constanței”, 20 august 1913)

Reclama media din sezonul 1914 anunța și: „(…) Teatrul de Varietăți și Music Hall, orchestra de virtuoși din Monte Carlo sub direcțiunea dlui Reymond”. („Conservatorul Constanței”, 7 iulie 1914) Același ziar, pe același ton: „Trupa de atracțiune și de muzică vocală cu numerele cele mai interesante de la cele mai principale Music-Halls din Paris. (…) Ni se semnalează sosirea dlui Raymond, excelentul șef de orchestră”. („Conservatorul Constanței”, 13 iulie 1914)

Muzica era prezentă nu numai în sala de spectacole, ci și pe terasa Cazinoului „în fiecare zi dela 4-8 și dela 9-12 p. m. orchestra italiană condusă de maestrul Fery Artini, iar de două ori pe săptămână se rezervă publicului concerte simfonice date de Orchestra din Nisa sub conducerea dlui Renaud [Raymond?]”. („România Mare”, 18 iulie 1914)

Alte staruri occidentale au debutat la Cazinou în sezonul 1914: Claire de la „Scala” din Milano (deschis în 1778), Jeanne Varenne de la Cazinoul din Ibiza, Jane Montagne de la Concertele din Monte Carlo, Clotilde Auzet, Romanitza Cleo Cristophe etc.

Corespondentul revistei de specialitate din capitală apreciază pe Jose Aratti, directorul artistic al Cazinoului, și G. Charly, administratorul scenei, că „depun toată activitatea pentru a da publicului spectacole de adevărată artă, pentru care nu putem aduce decât laude”. Mai mult, Aratti „dispune de calități artistice de netăgăduit. D-sa e unul din acei români care au dus faima neamului nostru dincolo de hotare, ca prim-tenor al Operei din Monte Carlo”. („Rampa”, București, 20 iulie 1914)

De asemenea, diverse concerte simfonice, „foarte pe gustul publicului”, au inclus în repertoriu „autori clasici și moderni”.

Același corespondent bucureștean remarca cu generozitate prestațiile artiștilor străini:

„A fost ascultat cu plăcere valsul „Rosenkavalier” [Richard Strauss, 1911] și scenele pitorești ale lui Massenet [1842 Franța -1912 Paris], între care „Angelus” și „Boheme”. „Jenny Pinson”, un spiritual sketch [scenetă] musical scris de D. de Choraclos și V. Hoerter dă prilej încântătoarei artiste dra Pepa Bonafe și simpaticului bariton Ch. Caselle de a fi  aplaudați. Actul se petrece în 1830 în atelierul unei grizete [cochetă] căreia dra Bonafe îi împrumută toată drăgălășenia sprințarului său temperament. În „Le petit bonjour”, dra Bonafe a înduioșat cu accentele sale delicate. În ducele, favoritul regelui, Ch. Caselle s-a arătat galant și corect. Georges Perier, un diseur [cântăreț de muzică ușoară] excelent, a cântat ultimele refrene, „Le chanson du mouron” [Cântecul naiului] și „Sous les ponts de Paris” [Sub podurile Parisului], cu căldură și sinceritate, pentur care publicul răspunde întotdeauna cu simpatie, monedă pe care nu mulți artiști pot și o merită. Despre Nitta Jo [Jeanne Daflon 1881 Paris – 1931?] ce mai pot spune, decât că repertoriul ei este bine ales, totodeauna variat și lucru curios: pe când celorlalți diseusi și diseuse li se cere să-și schimbe repertoriul, Nittei Jo i se cere să cânte măcar o canțonetă din cele vechi. Vocea drei Jane Montagne [Concertele din Monte Carlo] este una din cele mai plăcute. În curând, dacă evenimentele [criza diplomatică premergătoare declanșării Primului Război Mondial] o vor permite, vom avea debutul debutul frumoaselor Otrip” (de la Alhambra). („Rampa”, București, 27 iulie 1914).

O reclamă din sezonul 1915 anunța „Mari concerte simfonice sub direcțiunea dlui Octave Hodeige”, iar „Pe terasă Orchestra Lopez”. („Dacia”, 3 iulie 1915)

La Belle Carita, o vedetă iberică, a fost una revelațiile sezonului 1915: „Cele trei dansuri spaniole executate aseară nu au putut face altceva decât impresia că te afli pe scena unui teatru din Madrid, atât de bine joacă Belle Carita. Dar publicul a știut să-i mulțumească prin nesfârșite aplauze…”. („Dacia”, 23 iulie 1915)

De asemenea, în același sezon i-a impresionat pe constănțeni și dna M. Marcy: „Dsa are un foarte bun joc de secnă, care merge pe aceași treaptă cu glasul și care aratăcă dna Marcy este o veche artistă de operă sau operetă. Noua cântăreață place mult și credem că nu ne va părăsi curând Constanța”. („Dacia”, 23 iulie 1915)

În amintirile sale, doctorul Nicolae Ionescu menționează că, în acest sezon, Marcay și Heitz angajaseră „două orchestre de foarte bună calitate, una semisimfonică și cealaltă, o Damenkapelle vieneză”, care atrăgea atenția prin faptul că era a doua formație feminină care concerta în Constanța după o jumătate de secol. (N. Ionescu, 1981)

În aprilie 1916, noua publicație constănțeană „Sirena” anunța mai multe vedete străine pentru sezonul ce urma să înceapă.

Printre acestea, o apariție exotică pe țărmul Mării Negre care era „echilibristul” japonez Ossada. („Sirena”, 3 aprilie 1916).

„Renumitul balet rus” era anunțat în mass-media pentru zilele de Paști ale anului 1916, ocazie cu care puteau „să admire pe Boris Trojanowsky, regele balalaicei””, cobza rusească. („Sirena”, 5 aprilie 1916)

Alte debuturi anunțate de aceeași gazetă au fost ale domnișoarelor Pommery, „cântăreață internațională”, Helene Glayette, „cântăreață franceză”, și Henriette d`Avray, „cântăreață franceză”, precum și un moment coregrafic cu „duetul de dans modern Menduse”.

Prețurile biletelor erau „loc în lojă și rezervate 2 lei, celelalte locuri 1 leu plus timbru”. („Sirena”, 14 aprilie 1916)

Totuși, existau și „importuri” mai puțin reușite, ca în cazul franțuzoaicei Iolanda Iris în sezonul 1916: „Anii ilusiilor sunt departe și focul cu care a cântat trei șansonete – din care una patriotică – contrasta cu fisicul de artistă per excelentiam veterană”. Pe de altă parte, „piesa de rezistență” a sezonului a fost dansatoarea brasiliană Ramires: „Închipuiți-vă un corp ca de gazelă, plin de vraje, un cap ideal de frumos, în care stau întipăriți doi ochi nostalgici, mai adăugați lenevia mișcărilor unei meridionale, grația unei latine, patima brasilienei și vă veți fi imaginat întreaga făptură a dansatoarei”.

De asemenea, chiar dacă nu putea concura cu farmecele dansatoarei, a evoluat pentru diversificarea programului și „trio Tost, gladiatori romani și acrobați” („Dacia”, 11 mai 1916)

La 26 mai 1916, concertul susținut Polia Melides, absolventă a Conservatorului din Viena, a fost comentat cu multe epitete de ziarele locale. „Artista a executat frumoase bucăți de pian ale autorilor celebri ca Beethoven, Chopin, Veber [Weber], Musorschi [Musorgski], redându-le cu multă eleganță, fineță, cu o sonoritate clară, având un temperament cu adevărat artistic. Apoi, cu o voce caldă, armonioasă și cu mult sentiment a cântat mai multe romanțe de Veber, Thomas, Varinier etc în franțuzește, nemțește, grecește, românește și rusește, stârnind aplauze din partea publicului, care i-a apreciat talentul real. Acompaniamentul la pian fost asigurat de dl. Gogu Botea.” („Dacia”, 27 mai 1916) (https://www.discogs.com/artist/2559577-Gogu-Botea) Și concurența a elogiat-o în termeni asemănători: „(…) cu o admirabilă voce de argint, dsa a distrat mai mult de o oră asistența, care, mulțumită, i-a răspuns cu aplauze prelungite”. („Victoria”, 28 mai 1916)

Artiști români

La 16 octombrie 1910, A. Bobescu solicită gratuit sala pentru un spectacol de operetă. (M. Stanciu, 1988).

După discuții cu diverse orchestre, edilii au contractat serviciile formației conduse de I. Paschill, profesor la Conservatorul de Muzică din București.

Conform contractului semnat la 5 mai 1910, Paschill primea, pentru perioada 1 iulie – 15 septembrie, suma de 13.650 lei plus 4.800 lei compensație pentru transportul celor 18 muzicieni și instrumentelor (cinci viori prime, două viori secunde, un cello, un contrabas, un flaut, un piston, un trombon, un tambour, un harmonium, un piano, un clarinetto). În schimb, orchestra se obliga să concerteze zilnic între orele 17,30-19,30 și 21-24. (Direcția Județeană Constanța a Arhivelor Naționale, fond Primăria Municipiului Constanța, dosarul numărul 36/1910). (M. Stanciu, 1981)

Germanul Josef Paschill (1877 București – 1966 București) studiase în 1901-1902 la Paris și se făcuse cunoscut ca dirijor de cor și organist.

Și localnicii iau inițiativa organizării unor spectacole muzicale.

Astfel, Societatea „Limanul” organiza în seara de 30 august 1914, în sala obținută gratuit de la primărie, „un concert în folosul celor concentrați sau mobilizați”, dat fiind faptul că Primul Război Mondial începuse de o lună și România neutră luase măsurile militare corespunzătoare situației din Europa.

Și-au dat „binevoitorul concurs” d-na Nitta Jo, „celebra artistă franceză”, dra Alice Cocea, C. C. Nottara – violonist, J. Aratti, Th. Fuchs, „pianistul Curții regale”.

Alice Cocéa - 1921
Alice Cocéa – 1921

Biletele, care se puteau găsi la „Doamnele din Comitetul local al Societății”, la librăria D. Nicolaescu și la casa Cazinoului, erau repartizate pe categorii: „lojile de jos 100 și 60 lei, lojile de sus 50 și 40 lei, loc rezervat 10 lei, Stal I 5 lei, Stal II 3 lei”. (DJCAN, FPMC, 6/1914).

Constantin I. Nottara (1890 București – 1951 București) era fiul marelui actor Constantin C. Nottara de la Teatrul Național București. Studise vioara la Conservatorul din București (1900-1907) și își continuase studiile la Paris, cu George Enescu, și la Berlin.

Alice Cocea (1899 Sinaia – 1970 Franța) era fiică de ofițer și debutase într-un rol de copil în 1909 la Teatrul Național din București. Studiase în perioada 1909-1912 la Conservatorul din București și făcuse parte din Compania Dramatică Davila în perioada 1910-1912.

Theodor Fuchs (1873 Slovacia/Austro-Ungaria-1953 București) absolvise în 1884 Conservatorul din București, oraș în care tatăl său obținuse un angajament de cântăreț.  Era acompaniatorul lui George Enescu și al muzicienilor străini care concertau în România, iar o perioadă a făcut parte din suita reginei Elisabeta.

Theodor Fuchs
Theodor Fuchs

Un spectacol cu o vedetă străină și una autohtonă a fost „Concertul Piaggio-Nottara”, despre care o gazetă locală relata cu admirația cuvenită: „În fața unui public select s-au produs, eri după amiază la Cazinoul Comunal, cele două personalități muzicale: dl. Celestino Piaggio [1886-1931, Argentina], un excelent pianist, cu înalte studii și premii pe la Conservatoarele din străinătate, și dl. Const. Nottara, violonistul care face cinste artei muzicale românești. Sonata op. 30 a lui Beethoven a fost tot ce poate fi mai delicios, mai frumos de auzit când ea se cântă de un pianist ca Piaggio și un violonist ca Nottara. Apoi, o romanță a dlui Mărgăritescu, o bucată din Couperin și alta din P. Martini au arătat că în dl. Nottara are viețuire arta…”. („Dacia”, 26 august 1915)

Viitorul doctor Ionescu amintește și de trupa de operetă al cărei „protagonist” era Nicolae Leonard. Spectacolele aveau loc zilnic, matineu și seara: dacă la matineu era operetă, seara erau comedie și dramă și viceversa. Deși era elev de liceu, Ionescu putea aprecia că „Repezentațiile ambelor echipe erau de foarte bună calitate, sala de spectacole, cu toate viciile de acustică, devenind adesea neîncăpătoare. (…) Am ascultat cu încântare operetele „Perichola”[ Jacques Offenbach, 1868], „Vânzătorul de păsări” [Carl Zeller, 1891] și „Voievodul țiganilor” [Johann Strauss fiul, 1885]. Alți „interpreți de frunte” care apăreau în aceste reprezentații erau Maximilian, Ciucuretti, Carusy și Annie Aurian. Elevul obținea biletul de la profesorul de fizică-chimie Nicolae T. Negulescu, directorul liceului „Mircea cel Bătrân” (1907-1918), care primea zilnic patru bilete gratuite la matineu de la Heitz pentru elevii merituoși. Ionescu concluziona pozitiv: „Anul 1915 a fost, poate, cel mai bogat în spectacole”. (N. Ionescu, 1981)

Nicolae Leonard (1886 Galați -1928 Cîmpulung Muscel) a fost supranumit „Prințul operetei”. După ce debutase ca tenor în 1903, se alăturase în 1905 trupei lui Constantin Grigoriu, pentru ca la moartea acestuia, în 1913, să preia conducerea companiei. Teatrul Național de Operă și Operetă din Galați îi poartă numele din 1972.

Velimir Maximilian (1882 Buzău -1959 București) a fost, în primul rând un mare actor de operetă („Opereta, gen optimist de teatru ce atrage ca un magnet”), dar a abordat și comedia și filmul. Juca în trupa lui Constantin Grigoriu, un renumit promotor de talente. În 1913, când regizase și jucase în filmul mut „Un leac pentru soacre”, publicase și cartea „Teatru, actor și public”.

Velimir Maximilian
Velimir Maximilian

Nae Ciucurette (1878 Buzău – 1926) Absolvise Conservatorul din București și debutase la Teatrul Național București în 1902. Se alătură trupei Grigoriu de la înființare, pentru ca la decesul acestuia să-și înființeze propria companie. În 1913, jucase și în comedia cinematografică mută „Ghinionul”.

Carussy, fiul unui conducător de trupă teatrală, studiase la Conservatorul din București. Debutase la Teatrul Național București în 1901 și apoi se alăturase trupei Grigoriu de la înființare, pentru ca adupă moartea acestuia să-și înființeze propria trupă. (O. Ilie, 2018).

O celebră instrumentistă a epocii era Mitza Stănescu, supranumită „regina fluierului”, anunțată în sezonul 1916. („Sirena”, 3 aprilie 1916)

În vederea atragerii publicului, în zilele fără spectacole teatrale fuseseră angajați „câțiva artiști și câteva artiste care se produc în fiecare seară după proiecțiunile cinematografice”. („Victoria”, 5 aprilie 1916)

O orchestră autohtonă se remarcă în sezonul 1916 și anume cea condusă de violonistul Emilian Gheorghe, care „de la primele bucăți a atras atenția publicului” și a interpretat repertoriul clasic și modern a fost interpretat cu „artă desăvârșită”.

Era remarcat ansamblul: „Elementele din care este alcătuită orchestra sunt excelente, în special violoncelul”. Dar și solistul:  „Acela care a făcut senzație e conducătorul, al cărui arcuș minunat vrăjește pe ascultători. Deși încă tânăr, de curând ieșit din Conservator, el nu este un necunoscut. Temperamentul de ccare dă dovadă și tecnica lui desăvârșită fac din tânărul Emilian Gheorghe un artist în toată puterea cuvântului”. („Sirena”, 4 aprilie)

Și alte publicații evidențiază evoluția lui Emilian Gheorghe, atât ca șef de orchestră, cât și ca instrumentist: „La Cazinou sunt două orchestre: una de operetă pusă sub măiestra conducere a dlui Blum și cealaltă condusă de dl. Emilian, un tânăr și excelent violonist”. („Dacia”, 7 iunie 1916)

Sau: „De cum ai intrat în sălile de jos, te-a primit un marș triumfal, un vals plăcut sau o doină  românească, executate de excelenta orchestră a dlui Emilian, pentru ca să se te surprindă apoi o bucată din operele maeștrilor celebri executată de neîntrecutul ansamblu instrumental Frank și Blum”. („România Mare”, mai-iunie 1916)

Efortul financiar al administrației Cazinoului pentru a se asigura că afișul este ținut de vedete cu priză la publicul nu este neglijabil:

„Dar dacă ținem seama de colosalele cheltuieli ce incumbă aducerea și menținerea unei companii ca cea a lui Leonard și Maximilian, vom vedea că prețurile de intrare fixate de direcțiunea Cazinoului sunt modeste și proporționale cu punga fiecărei clase de vizitatori”. („România Mare”, mai iunie 1916)

După intrarea României în primul război mondial, la 15/28 august 1916, clădirea Cazinoului a fost folosită ca spital de către Crucea Roșie.

În colecția iconografică a Bibliotecii Județene Constanța există patru cărți poștale ilustrate având ca subiect Cazinoul din Constanța și care sunt datate de  expeditori și de ștampilele poștei în perioada 1911-1914. Pe fața vederilor sunt imprimate următoarele titluri: „Casino Comunal Constanța” (alb-negru, 12JUL911), „Salutări din Constanța Terasa Casinoului” (color, 10 iunie 1913), „Constanța Cazinul Comunal văzut de pe Mare” (color, 24AUG913), „Constanța Casino” (color, 8 JUL914).

Bibliografie

Direcția Județeană Constanța a Arhivelor Naționale, fond Primăria Municipiului Constanța, dosarele numerele: 36/1910, 6/1914, 37/1914

„Conservatorul Constanței”: 5 iunie 1911, 8 iulie 1912, 12 august 1912, 21 iulie 1913, 20 august 1913, 7 iulie 1914, 13 iulie 1914,

„Dacia”, Constanța: 3 iulie 1915,23 iulie 1915, 26 august 1915, 11 mai 1916

„Rampa”, București: 20 iulie 1914, 27 iulie 1914

„România Mare”: 18 iulie 1914, mai-iunie 1916

„Sirena”, Constanța: 3 aprilie 1914, 5 aprilie 1914, 14 aprilie 1914

„Victoria”, Constanța: 5 aprilie, 1916, 28 mai 1916

***, Povestea casino-ului abandonat din Constanța, „Historia.ro”, București https://historia.ro/sectiune/general/povestea-casino-ului-abandonat-din-constanta-569217.html

***, Actrița Alice Cocea – o femeia fatală, „De ieri și de azi”, octombrie 2014

https://deieri-deazi.blogspot.com/2014/10/o-femeie-fatala-actrita-alice-cocea.html

***, Theodor Fuchs (1873 Sassin, Cehia -1953 București) – compozitor, pianist și critic muzical, „Uniunea Compozitorilor și Muzicienilor din România”, București

https://web.archive.org/web/20160604234232/http://www.ucmr.org.ro/bio-biblio.asp?CodP=21

Asociația Harmony, Casa actorului V. Maximilian, „Merg în București”, București, 18 septembrie 2017

https://merg.in/bucuresti/de-vizitat/monumente/casa-actorului-v-maximilian-6018.html

Cornescu Radu, Cazinoul din Constanța – scurtă istorie în imagini, Editura Boldaș, Constanța, 2011

Dumitrescu Daniela, Constantin C. Nottara și arta sa interpretativă, „Promenada culturală”, 7 octombrie 2019

http://promenada-culturala.ro/constantin-c-nottara-si-arta-sa-interpretativa/

Falcan Dan, A fost odată ca niciodată: La Belle Epoque, „Historia.ro”, București https://historia.ro/sectiune/general/a-fost-odata-ca-niciodata-la-belle-epoque-571685.html

Hentea Călin, Memoria cărții poștale – Leonard superstar, „Ziarul Financiar/Ziarul de duminică”, București, 4 august 2009

https://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/memoria-cartii-postale-leonard-superstar-4720904

Ilie Oana, Trupa de la „Grigoriu”, „Muzeul Național”, MNIR, București, vol. XXX, 2018, pp. 69-89. (chrome-extension://oemmndcbldboiebfnladdacbdfmadadm/https://biblioteca-digitala.ro/reviste/muzeulnationaljournal/dl.asp?filename=30-Muzeul-national-XXX-2018-05-Oana-Ilie-Trupa-de-la-Grigoriu.pdf)

Ionescu G. Nicolae, Euterpe la Tomis, Constanța, 1981.

Păuleanu Doina, Axa est-vest. Constanța – istorie și dinamică interculturală, Pro Arte, Constanța, 2000.

Păuleanu Doina, Cazinoul din Constanța, Boemă, loisir și patrimoniu european la Marea Neagră, Ex Ponto, Constanța, 2011.

Stanciu Marin, Din tezaurul documentar dobrogean, Constanța, 1988.

Citește și:

(FOTO) Istoria Dobrogei: Evenimente culturale la Cazinoul din Constanța în La Belle Epoque

Istoria Dobrogei: Teatru dramatic și film la Cazinoul din Constanța în La Belle Epoque

Istoria Dobrogei: Cazinoul din Constanța, de la idee la emblemă a orașului de la malul mării

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.