„Menajeria de sticlă”, noutatea week-end-ului la Teatrul de Stat Constanţa
Cultură
După ce în primăvara anului 2015, spectacolul „MENAJERIA DE STICLĂ” de Tennessee Williams a avut premiera la Teatrul de Stat Constanța, vineri, de la ora 19.00, spectacolul va fi reluat pe scena constănțeană.
Spectatorii vor avea prilejul de a se delecta cu o piesă ilustrativă pentru dramaturgia americană contemporană.
Pe scenă se vor afla patru dintre cei mai buni actori ai TSC, Nina Udrescu, Marian Adochiței, Lana Moscaliuc și Andrei Cantaragiu, într-un decor original şi ingenios conceput de Titus Ivan și în regia inspirată a Dianei Mititelu.
Încărcătura autobiografică a textului este mai mare decât în orice altă piesă a lui Tennessee Williams. Căci numele real al autorului este Thomas, același cu numele personajului interpretat de Marian Adochiței, al mamei sale este Amanda, ca al mamei din piesă, interpretată de Nina Udrescu, iar pe sora autorului, instabilă psihic, o chema Rose, care se dovedește a fi un fel de supranume al personajului Laura, interpretat de Lana Moscaliuc.
Sâmbătă, 17 februarie, la ora 19.00, spectatorii sunt aşteptaţi la „CEA MAI FRUMOASĂ SOȚIE”, un spectacol realizat de Mihai Constantin Ranin (regie, scenografie și ilustrație muzicală) după piesa lui Eugène Labiche. Spectacolul oferit de TSC spectatorilor constănțeni este o comedie de situație din lumea burgheziei pariziene, în care intriga se țese în jurul unei preafrumoase femei, curtate de toți bărbații din jurul ei. Acest rol va fi jucat de Georgiana Rusu.
Vor mai urca pe scenă Liviu Manolache, Nicodim Ungureanu, Andrei Cantaragiu, Remus Archip, Andu Axente, Luiza Martinescu, Adrian Dumitrescu, Alexandru Iacov, Laura Crăciun, Diana Vieriu, Cosmin Mihale și Gelu Ciobanu.
Duminică, 18 februarie, la ora 19.00, drama documentară „JURNAL DE ROMÂNIA. CONSTANȚA” va pune publicul constănțean față în față cu adevărul oraşului său.
Regizoarea Carmen Lidia Vidu, care este și autoarea textului, le face pe Mirela Pană, Lana Moscaliuc, Turchian Guzin Nasurla, Florina Stănculeț, Laura Iordan Adrian, Alina Manțu să vorbească despre ele însele, să se auto-interpreteze, iar confesiunile lor reprezintă răspunsurile la câteva întrebări pe care rareori ni le punem: Cât de mult ne influențează localitatea noastră și cât de mult influențăm noi comunitatea din care facem parte? Cum trăiește un artist? Cum simt ei, artiștii, orașul astăzi, unde trăiesc, din ce se hrănesc? Cum arată Constanța trăită/văzută prin ei?
Grafica şi editarea video sunt realizate de Cristina Baciu, iar scenografia şi costumele, de Lăcrămioara Dumitrașcu.