Președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Marius Țuțuianu a semnat, astăzi, contractul privind servicii de proiectare (PT+DDE), servicii de asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări aferent Proiectului „Reabilitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.” Instituția de cultură nu a mai beneficiat de o reabilitare completă de 100 de ani! Proiectul are o valoare de 4 milioane de euro.

 

„Astăzi este o zi importantă pentru cultura constănțeană, am semnat contractul privind servicii de proiectare( PT+ DDE), Servicii de asistență tehnică din partea proiectantului și Execuție de lucrări, aferent proiectului” Reabilitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanta”. Valoarea acestui contract este de aproximativ 12 milioane lei fără TVA. Termenul de proiectare este de 5 luni și execuția de lucrări 24 de luni. Este un proiect de suflet și deosebit de important pentru cultura și turismul constănțean. Revitalizarea culturii și istoriei acestui județ semnifica o prioritate pentru mine. Aceasta clădire știm cu toții, este una dintre clădirile emblematice ale orașului Constanta și am depus toate eforturile alături de echipa din cadrul consiliului Județean pentru ca aceasta sa fie reabilitata și pusă in valoare“, a spus Țuțuianu.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

„Este o zi istorică. Această clădire, monument istoric, a fost inaugurată în anul 1921. Anul viitor se împlinesc 100 de ani de când această clădire funcționează. După cum știm cu toții, a fost sediu de Primărie până în 1976, după care, în ziua de 25 decembrie 1977, când se împlineau 100 de ani de la declararea independenței de stat a României, această clădire a devenit Muzeu. De-a lungul timpului a fost afectată de trecerea anilor, iar presa a relatat cum se desprindeau țigle din acoperișul muzeului, clădirea fiind afectată și de cutremurele 1977 și din 1990. În urmă cu mai mulți ani s-a reușit consolidarea pereților din curtea interioară, dar o reabilitare totală nu a avut loc niciodată.“, a declarat directorul Muzeului, dr. Sorin-Marcel Colesniuc.

Valoarea totală a Proiectului „Reabilitarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța” este de 19521820,91 lei. Valoarea contractului semnat astăzi, este de 12.091.090,94 lei, iar termenul pentru proiectare și executie este de 5 și respectiv de 24 de luni.

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar