Ziua Limbii Tătare
Ziua Limbii Tătare
Astăzi, începând cu ora 17.00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța are loc un spectacol dedicat Zilei Limbii Tătare. La eveniment sunt așteptați atât membri ai comunității tătare, cât și cei interesați să cunoască valorile culturale ale etnicilor tătari din România.

Programul artistic cuprinde reprezentanții ale soliștilor și ansamblurilor Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România.

Totodată, în cadrul manifestării elevii care studiază limba tătară la Școala Comunitară a UDTTMR vor recita poezii în limba maternă.

Evenimentul este deschis atât comunității tătare, cât și tuturor celor interesați să cunoască valorile culturale ale etnicilor tătari din România.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Intrarea este liberă.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Constanța și de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România.

Ziua Limbii Tătare se sărbătorește începând cu anul 2010, când, la inițiativa deputatului de la acea vreme al UDTTMR, Amet Aledin, a fost adoptată Legea nr. 256.

Astfel,în urma acestui demers, ziua de 5 mai a fost declarată “Ziua limbii tătare”.

De la adoptarea legii, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România a organizat în fiecare an manifestări cu acest prilej, în care au fost implicați în mod special tinerii comunității, ei fiind, de altfel, și principalii beneficiari ai demersurilor de păstrare și promovare a limbii materne și mesageri ai valorilor identitare tătare.

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.