Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe. Ce nu ai voie să faci azi
Cultură
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, este unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox, sărbătorit la dată fixă în fiecare an pe 23 aprilie.
În tradiția populară, Sfântului Gheorghe i se mai spune și Sângiorz fiind identificat în panteonul românesc cu Cavalerul Trac.
El deschide vara pastorală, care se încheie de Sânmedru (Sfântul Dumitru), când începe iarna pastorală. Se spune că acestor sfinți-soldați le-a dat Dumnezeu „cheile vremii”, iar ei le poartă la brâu. Cu cheia sa, Sângiorz închide iarna și deschide vara, pe 23 aprilie, iar Sânmedru închide vara și slobozește iarna, pe 26 octombrie.
În popor se mai crede că în noaptea de Sângiorz se deschid cerurile, vorbesc animalele și „ard” comorile, adică acestea se arată oamenilor prin flacăra care joacă deasupra lor.
Se mai spune că cine doarme în această zi ia somnul mieilor și va fi somnoros tot anul.
Un obicei practicat de Sângiorz în satul tradițional era bătaia (sorcovitul) cu urzici, pentru ca cei urzicați să fie sănătoși, harnici și iuți, tot anul. Tot astăzi se culegeau plante de leac, iar în zori se semăna busuiocul de dragoste. El era udat cu gura și era purtat de fete, în păr sau la brâu, când mergeau la horă.
Alte credinţe şi superstiţii
Oamenii stau toată noaptea treji, ca să fie vioi şi sănătoşi tot anul.
În dimineaţa ajunului Sf. Gheorghe, femeile scot sculele de ţesut afară, ca să răsară soarele peste ele, pentru a avea spor la lucru. Oamenii se încing cu ramuri verzi ca să nu îi doară mijlocul. Oamenii se scaldă, înainte de răsăritul soarelui, într-o apă curgătoare, spre a fi sănătoşi tot anul şi pentru spălarea tuturor relelor. Busuiocul semănat înainte de răsăritul oarelui e bun pentru cinste: cel care se spală cu rouă de pe el, este cinstitde toată lumea. La Sf. Gheorghe se cântăresc oamenii pentru a fi sănătoşi tot anul şi pentru a se proteja de farmece. La Sân-Georgiu ies preoţii şi poporul cu crucea în câmp şi fac rugăciuni pentru ploaie şi mană în câmp. Gunoiul adunat în ziua de Sf. Gheorghe se pune la rădăcina pomilor, ca să rodească bine. Dacă la Sân-Georgiu e zi de post (sec), atunci tot anul este la vite lapte slab (nemănos). În această zi se adună de pe câmp tot felul de buruieni de leac, care se păstrează peste an. Dacă în ziua de Sf. Gheorghe va fi rouă multă ori va fi pâclă, e semn de an bogat. Dacă la Sân-Giorgiu e ploaie se face grâu şi fân.
Sfântul Gheorghe, în icoanele țărănești pe sticlă de la Muzeul de Artă Populară Constanța
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, pe care creștinii îl prăznuiesc pe 23 aprilie, este bine reprezentat în icoanele țărănești pictate pe sticlă din Transilvania, el fiind protectorul grănicerilor.
Muzeul de Artă Populară din Constanța are în expoziția permanentă opt icoane provenind din centrele de iconari transilvănene Nicula, Gherla, Șcheii Brașovului, Făgăraș și Valea Sebeșului, în care Sfântul Gheorghe apare călare pe cal omorând balaurul despre care se vorbește în „Viețile Sfinților”.
Cea mai veche dintre ele este realizată în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, la Nicula. Deși de mici dimensiuni și pictată stângaci, această icoană are un farmec aparte.
Însă fiecare dintre cele opt icoane încântă prin colorit și spune câte o poveste, cea mai des întâlnită fiind legenda în care apare fata de împărat, salvată de sfânt de la moarte. Într-o frumoasă icoană la realizarea căreia meșterii din Valea Sebeșului au folosit și foiță de aur, alături de prințesa salvată din gura balaurului apar și părinții săi, la balconul palatului, oferind mucenicului cheile împărăției.
Născut în Capadocia, din părinți creștini, Sfântul Gheorghe a trăit în vremea împăratului Dioclețian, ajungând conducător de oaste, datorită calităților sale. Neputând sta indiferent la prigoana pe care împăratul a pornit-o împotriva creștinilor, acesta și-a mărturisit credința în Hristos, motiv pentru care a fost supus la nenumărate chinuri din care a ieșit nevătămat, a făcut minuni și a fost întemnițat, suferind moarte martirică prin tăierea capului (23 aprilie 304), dar nu înainte de a-i face pe mulți dintre contemporanii săi să treacă la religia creștină.