Tradiții și superstiții de Buna Vestire, prăznuită pe 25 martie

Cultură
Buna Vestire sau popular Blagoveștenia (termenul slav corespunzător celui de Buna Vestire), este praznicul în amintirea zilei în care Sfantul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naște pe Fiul lui Dumnezeu.
Buna Vestire este prima sărbătoare confirmată în documente, dintre sărbatorile Maicii Domnului. Data acestei sarbatori a variat la început. Astfel, unii o sărbătoreau în ajunul Bobotezei (5 ianuarie), iar în unele Biserici din Apus, ca cele din Spania, Galia si Milano, Buna Vestire s-a sărbătorit pe 18 decembrie.
Ce trebuie să faci în Ajun
În ajun de Blagoveștenie sau chiar și în ziua de Buna Vestire se amenință pomii fructiferi cu tăierea, ca să dea rod îmbelșugat.
Tot în această zi se scot stupii afară, dacă nu cumva au fost scoși înainte, pe 17 martie, de Alexii. Există obiceiul ca de Blagoveștenie să se înconjoare și să se afume casa și gospodăriile spre alungarea șerpilor și a omizilor.
Muzeul de Artă Populară Constanța are în expoziția sa permanentă două icoane cu această temă, din secolul al XIX-lea, una pictată la Nicula, iar celalaltă realizată la Șcheii Brașovului.
Dacă icoane de la Nicula este de mici dimensiuni, realizată stângaci și în culori sobre, cea pictată la Șcheii Brașovului se remarcă prin dimensiunile mai mari, coloritul viu și prin compoziția complexă.
Icoana îl prezintă pe arhanghelul Gavriil cu o floare în mână dând vestea cea mare Fecioarei Maria. Deasupra capului ușor plecat al Preacuratei, în semn de smerenie, se revarsă harul Sfântului Duh, redat în planul superior al compoziției sub forma unui porumbel. În fundal se zăresc turlele zvelte ale unei biserici. Întreaga scenă este încadrată de un chenar cu motive florale și fitomorfe.
Sărbătoarea Cucului
Pe lângă semnificația religioasă, în ziua de Bună Vestire în unele zone din țară se spune că atunci cânta cucul prima oară. În tradiția populară cucul este vestitorul de lucruri importante din viață de zi cu zi a omului. În trecut se credea că în momentul în care o persoană îl auzea pentru prima oară cântând în acel an, omul trebuia să numere de câte ori acesta cânta. Astfel, omul află câți ani mai are de trăit.
Conform unei superstiții de Bună Vestire este bine să se pună în pragul casei sare și pâine pentru hrana îngerilor. În vestul țării, Bună Vestire mai este cunoscută și sub denumirea de Zămislirea Domnului. În calendarul popular, Bună Vestire mai poartă și numele de Blagovestenii sau Ziua Cucului.
După cum spune și numele sărbătorii, această zi aduce mereu creștinilor o veste minunată. În această zi oamenii nu trebuie să se certe deoarece este mare păcat. Persoanele care se ceartă în ziua de Bună Vestire vor avea necaz tot anul.
Datorită faptului că în această zi este dezlegare la peste, o superstiție spune că persoană care gustă în această zi peste se va simți întregul an precum peștele în apă. În popor se mai spune că toți pescarii nu ar trebui să arunce cu mămăligă în apă în ziua de Bună Vestire. În caz contrar, toți peștii din acea apă vor muri.
De Bună Vestire, primul cântec al cucului trebuia să îi găsească pe toți oamenii îmbrăcăți în haine curate, joviali, veseli, cu bani în buzunare și cu stomacul plin. Dacă oamenii nu ar îndeplini cu strictețe aceste ritualuri se credea că respectivii nu se vor putea bucură de toate bogățiile pe care anul urmă să le aducă. Iar dacă primul cântec al păsării era auzit pe stomacul gol, în stânga sau în spatele omului, acest lucru era un semn rău, precum spun și versurile “Cucu-n spate mi-a cântat/ și moartea m-a săgetat!”. Mai mult, conform unei superstiții, persoanele care auzeau cucul toată primăvară urmau să moară în scurt timp.