Asociația Delta Dunării, alături de primăriile Jurilovca și Sarichioi, organizează la cetatea Enisala “Ziua Iertării”, ultima zi din “Maslenița” la Cetatea Enisala și îi invită pe iubitorii acestei tradiții, și nu numai, să urmărească live pe pagina https://www.facebook.com/AsociatiaDeltaDunarii/ această sărbătoare.

De câteva sute de ani, rușii-lipoveni din România, sărbătoresc “Maslenița”, sau săptămâna laptelui și a brânzei, sărbătoare care marchează în calendarul popular granița între iarnă și primăvară precum și începerea Marelui Post.

Ultima zi a Masleniței este numită și Ziua Iertării, pentru că atunci se cere răscumpărarea păcatelor înainte de intrarea în post, oamenii cerându-și iertare reciproc.
Astfel, duminică 14 Martie, ora 14.00, reprezentanții celor mai mari comunități de ruși lipoveni din județul Tulcea, Jurilovca și Sarichioi se vor întâlni la poalele cetății Enisala și își vor lua, împreună, rămas bun de la iarnă.

Ansamblurile “Juraveli” din Jurilovca și “Landâș” din Sarichioi se vor “duela” cu cele mai frumoase cântece din repertoriul lor, iar costumele tradiționale, culoarea și veselia ce-i caracterizează din moși strămoși, vor înobila sărbătoarea.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

 

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!