THR Marea Neagră
THR Marea Neagră
Consiliul de Administrație al societății THR Marea Negră SA convoacă Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor, în data de 4 mai 2023, de la ora 9:00, la sediul societății.

Gavril Stelian, membru în Consiliul de Administrație al THR Marea Neagră a renunțat la mandatul de administrator, iar acționarii vor constata acest fapt.

Ce proiecte sunt pe ordinea de zi:
  1. Alegerea secretariatului de ședința format dintr-o persoană- Costina Zaberca, cu datele de identificare disponibile la sediul societății, însărcinat cu verificarea prezenței acționarilor, îndeplinirea formalităților cerute de lege și actul constitutiv pentru ținerea adunării generale, numărarea voturilor exprimate în cadrul ședinței adunării generale și întocmirea procesului-verbal de ședința.
  2. Constatarea renunțării la mandatul de administrator al lui Gavril Stelian și aprobarea radierii acestuia din evidențele Registrului Comerțului.
  3. Alegerea unui membru în Consiliul de Administrație pentru o perioada egală cu diferența de mandat ce a rămas de executat de către administratorii în funcțiune, respectiv până la data de 20.03.2026.
  4. Desemnarea persoanei care va semna contractul de administrare cu administratorul ales, în calitate de mandatar convențional din partea societății;
  5. Desemnarea persoanei care va efectua toate demersurile necesare publicării și înregistrării hotărârilor adoptate.

Conform CV-ului administratorului Gavril Petru Stelian, acesta este administrator al societății din anul 2019. De asemenea, înainte, în perioada 2014 – 2015 el a fost comandant de regiment, în perioada 2007 – 2014 a fost locțiitor comandant de regiment, în perioada 2004 – 2007 a fost șef al logisticii regiment.

De asemenea, acesta a fost și șef al logisticii brigăzii în perioada 2002 – 2004, șef Stat Major batalion, în perioada 1993 – 2002, comandant baterie, în perioada 1987 – 1991 și comandant pluton în perioada 1985 – 1987.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Potrivit datelor furnizate de www.bvb.ro, în data de 31 decembrie 2022 acționariatul societății THR Marea Neagră SA este format atât din persoane fizice, cât și din persoane juridice. Acționar majoritar este Transilvania Investments Alliance SA, deținând 78,79% din acțiuni:

Acționariat THR Marea Neagră
Acționariat THR Marea Neagră

Potrivit www.listafirme.ro, site consultat în data de 30 martie 2023, societatea Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră SA a fost fondată în data de 5 martie 1991 și are ca obiect principal de activitate „hoteluri și alte facilități de cazare similare”.

Firma este administrată de Busu CristianIchim MihaelaVătuiu Mihăiță GianiGavril Stelian și Marin Șerban Valentin.

Potrivit sursei menționate anterior, în anul 2021, THR Marea Neagră SA a raportat o cifră de afaceri de 45.893.102 lei și 272 de angajați.

Cifră de afaceri THR Marea Neagră
Cifră de afaceri THR Marea Neagră

Foto: Facebook

OBSERVAȚII:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:

Ședință anuală la THR Marea Neagră: Acționarii vor supune aprobării programul de investiții din 2023

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.