Noutăți pe tema cardurilor de energie
Noutăți pe tema cardurilor de energie
Guvernul României a aprobat, în ședința de astăzi, un act normativ de modificare și completare a OUG 166/2022

Ordonanța de Urgență menționată anterior prevede unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea prețului la energie, suportat parțial din fonduri externe nerambursabile.

Care sunt modificările:
  • Prima tranșă a sprijinului, în valoare de 700 de lei, va putea fi utilizată până la 27 decembrie 2023;
  • Facturile față de furnizorii de energie vor putea cuprinde datorii restante începând cu 1 februarie 2022, cu condiția ca factura să fie emisă după data de 1 ianuarie 2023;
  • De la începutul programului și până acum, peste 2,4 milioane de familii și-au achitat facturile prin intermediul cardului de energie, valoarea totală a plăților efectuate ajungând la 541 milioane lei.

Totodată, reglementările nou introduse vizează eficientizarea utilizării sprijinului.

„Cardurile pentru achitarea facturilor la energie acordate persoanelor vulnerabile pot fi utilizate ca instrumente de plată de două luni și jumătate, timp în care am monitorizat permanent derularea programului, împreună cu reprezentanții Compania Naţională Poşta Română și am căutat permanent soluții de îmbunătățire a implementării. Obiectivul nostru principal este ca beneficiarii să se poată folosi de banii acordați prin intermediul cardului de energie, iar utilizarea acestuia să fie cât mai simplă și rapidă. Clarificările pe care le-am adoptat astăzi în ședința de Guvern răspund unor situații întâlnite în cursul implementării, astfel încât toți cei care au dreptul să primească acest sprijin să îl poată accesa, indiferent de tipul de energie folosit, și să permitem totodată și achitarea datoriilor restante începând cu 1 februarie 2022”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Foto: Facebook Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.