O falie adâncă de zeci de metri şi întinsă pe mai mulţi kilometri a apărut în regiunea Suswa din sud-estul Kenyei, pe linia Marelui Rift African. 

Mai multe sate au fost evacuate iar accesul pe autostrada Nairobi-Narok, care traveresează regiunea a fost interzis, scrie BBC.

De vină ar fi activitatea seismică, dar şi ploile intense care s-au abătut asupra regiunii şi care au expus fisurile.

Geologii sunt extrem de îngrijoraţi de fenomen dat fiind că adâncirea Marelui Rift ar putea duce în viitor la desprinderea unei mari părţi din Kenya, dar şi din Etiopia, Somalia şi Tanzania, de continent. Autorităţile nu pot face nimic, dat fiind că ruptura începe la o adâncime extrem de mare.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Falia dintre cele două Africi se mărește cu 2,5 cm pe an

Geologul David Adede spune că falia dintre cele două plăci africane se mărește cu 2,5 centimetri pe an: „Marele Rift împarte Africa în două plăci. Având în vedere ce se întâmplă acum, am stabilit că una dintre plăci, cea somaleză, se îndepărtează de a doua cu 2,5 centimetri pe an. În viitorul apropiat, dacă acest fenomen continuă, placa somaleză se va separa de restul continentului”.

El a mai explicat și că după surparea șoselei din Kenya, s-a deschis un crater uriaș, care s-a umplut rapid cu apă, lucru care a dus la apariția și mai multor fisuri în pământ. „Avem nevoie de mai mulți oameni de știință care să facă cercetări și studii extinse asupra terenului din această regiune, astfel încât să ne poată sfătui unde să construim străzile și clădirile pentru a nu fi în pericol”, mai adaugă geologul.

Valea Marelui Rift, care traversează continentul de la Cornul Africii până în Mozambic, a fost slăbită de-a lungul anilor de cutremure, alunecări de teren, precum și de activitatea vulcanică intensă.

„Oamenii de știință știu de mult timp că placa tectonică africană se separă de cea somaleză, de-a lungul Văii Marelui Rift. Este un fenomen geologic care se întinde de la Marea Roșie la Fluviul Zambezi, pe o lungime de 6.000 de km și 60 de km lățime”, spune David Adede.

Separarea continentului african va avea loc în aproximativ 50 de milioane de ani, când patru țări din Cornul Africii – Somalia, jumătate din Etiopia, Kenya și Tanzania – se vor desprinde de Africa, pentru a forma un continent nou. Malurile celor două continente vor fi separate de un ocean.

Momentul-zero al apariției oceanului care va separa cele două Africi

În septembrie 2005, o fisură uriașă s-a deschis în scoarța pământului, la nord de Afar, o zonă deșertică, situată la 100 de kilometri de granița dintre Etiopia și Eritreea. Această fisură se întinde pe o lungime de 60 de km, are o adâncime cuprinsă între 2 și 12 km și o lățime de 5 metri. Geologii estimează că în această fisură a fost deja „injectată” magmă bazaltică.

Apariția fisurii a coincis cu o serie de cutremure și cu erupția vulcanului Dabbahu, lucru care a dus la apariția mai multor fisuri mici, în partea de sud. Eric Jaques, directorul adjunct al Institutului de Fizică a Pământului din Paris, declara într-un interviu din 2009 acordat Le Figaro că acesta reprezintă momentul-zero al deschiderii unui ocean.

Chiar dacă procesul va mai dura milioane de ani, asta nu înseamnă că locuitorii din zonă sunt feriți de pericole. O femeie din Kenya a povestit că, în timp ce se afla cu familia la masă, pământul s-a surpat sub picioarele lor, iar masa a fost tăiată în două. În condițiile în care în regiune se află locuințe, clădiri, șosele aglomerate, este cu atât mai important ca oamenii de știință să înțeleagă în profunzime fenomenul, astfel încât să poată anticipa locurile care vor fi lovite pe viitor de astfel de fenomene extreme.

Sursa: www.hotnews.ro

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.