Rusia își suspendă participarea la acordul pentru transportul cerealelor ucrainene pe Marea Neagră
Externe
Rusia a anunţat sâmbătă că îşi suspendă participarea la acordul ce asigură transportul pe Marea Neagră al cerealelor ucrainene, vitale pentru aprovizionarea alimentară a ţărilor sărace, după atacul cu drone care a vizat în timpul dimineţii nave ruseşti în Crimeea, informează France-Presse, preluată de Agerpres.
„Având în vedere actul terorist efectuat de regimul de la Kiev cu participarea unor experţi britanici împotriva navelor Flotei Mării Negre şi a navelor civile implicate în securitatea coridoarelor cerealiere, Rusia îşi suspendă participarea la implementarea acordului asupra exportului de produse agricole din porturile ucrainene”, a anunţat Ministerul rus al Apărării pe canalul Telegram.
Potrivit Ministerului Apărării, navele care au fost atacate participau, printre altele, la asigurarea securității coridorului pentru cereale. Deși armata rusă a acuzat forțele ucrainene că au lansat un atac concertat împotriva navelor rusești din golful Sevastopol, Moscova a susținut că doar două nave au suferit „avarii minore”.
Foto: Rol Ilustrativ
Comentarii