Cutremur Turcia
Cutremur Turcia
Cutremurul de luni care a afectat Turcia și Siria a fost prezis cu trei zile înainte ca acesta să se întâmple, cu exactitate, de un cercetător olandez, scrie stiripesurse.ro.

Într-un tweet publicat vineri, cercetătorul de la Solar System Geometry Survey (SSGEOS), cu sediul în Olanda, Frank Hoogerbeets, a scris pe Twitter:

„Mai devreme sau mai târziu va avea loc un #seism ~M 7,5 în această regiune (sud-centrul Turciei, Iordania, Siria, Liban)”.

Publicitate
Energia Residence apartamente de vanzare Constanta

Acesta a fost publicat cu trei zile înainte de catastrofă.

Cercetătorul a prezist că seismul va avea o magnitudine de 7,5 exact în regiunea respectivă. De asemenea, după producerea catastrofei, cercetătorul a avertizat că vor urma replici puternice în aceeași regiune, precum s-a și întâmplat.

„Inima mea este alături de toți cei afectați de cutremurul major din centrul Turciei. Așa cum am afirmat anterior, mai devreme sau mai târziu acest lucru se va întâmpla în această regiune, la fel ca în anii 115 și 526. Aceste cutremure sunt întotdeauna precedate de o geometrie planetară critică, așa cum am avut pe 4-5 februarie”, a mai scris cercetătorul.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Foto: Twitter

Citește și:

(FOTO/VIDEO) Cutremur devastator la granița dintre Turcia și Siria: peste 100 de morți și sute de răniți. Italia a lansat o avertizare de tsunami

Un nou cutremur în Turcia, cu magnitudinea de 7,7 grade

Publicitate
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar

Ne puteți urmări și pe Facebook, Twitter sau Google News!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.