(VIDEO) Cel puțin 30 de persoane au MURIT în Japonia, după cutremurul de 7,6. Peste 150 de cutremure în mai puțin de 24 de ore
Externe
În Japonia, mii de oameni și-au petrecut noaptea în adăposturi, speriați de replicile cutremurului puternic de duminică. Seismul, cu magnitudinea de 7,6 pe Richter, a distrus zeci de case și drumuri. Cel puțin 30 persoane și-au pierdut viața, conform Pro Tv.
Centrul Japoniei a fost lovit de 155 de cutremure între luni, ora 16:00 (luni 07:00 GMT) şi marţi ora 09:00 (marţi 00:00 GMT), potrivit agenţiei meteorologice japoneze JMA.
🚨#VIDEO: The moment when 7.6-magnitude earthquake hits Japan, triggering tsunami warnings.#Tsunami #Japan #earthquake #earthquakejapan pic.twitter.com/fLkTh06594
— Adeeba Kanwal 🌞 (@adeebakanwal01) January 2, 2024
Majoritatea acestor cutremure au avut o magnitudine de peste 3. Şase noi seisme puternice au fost resimţite marţi dimineaţa, potrivit agenţiei japoneze.
Cutremurul s-a soldat cu 30 morţi în Ishikawa, iar zeci de persoane au fost rănite în alte patru prefecturi, printre care Toyama şi Niigata, potrivit BBC.
Amploarea totală a pagubelor este încă analizată, dar distrugerile la nivelul infrastructurii sunt vizibile. Autoritățile se tem că unele persoane ar putea fi în continuare blocate sub dărâmăturile clădirilor prăbușite.
Daylight reveals devastation in Wajima City, Japan, where a fire caused by the earthquake destroyed hundreds of buildings.
Does this look like a natural disaster? pic.twitter.com/xMCkN71dJ4
— Shadow of Ezra (@ShadowofEzra) January 2, 2024
Mișcarea telurică a pus la pământ și stâlpi de electricitate. Peste 45.700 de gospodării au rămas fără curent electric în prefectura Ishikawa din centrul Japoniei în urma seismelor.
Au izbucnit și câteva incendii, iar flăcările au ars până noaptea târziu.
Ministerul Apărării a trimis 1.000 de militari pentru a ajuta la eforturile de salvare şi recuperare, a declarat luni ministrul Apărării, Minoru Kihara, reporterilor, relatează News.ro.
Toate avizele de tsunami din Japonia au fost eliminate, potrivit site-ului Agenţiei meteorologice a ţării. Avertizările au fost emise în zonele de coastă în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,6 care a lovit luni după-amiază centrul Japoniei.
A fost cel mai puternic cutremur din regiune din ultimele patru decenii, și, pentru prima dată după mulți ani, a fost emisă o alertă de un tsunami major.
„Mai întâi de toate, aș dori să îi rog pe toți locuitorii să continue să acorde o atenție deosebită după producerea acestui cutremur puternic. Dacă vă aflați într-o regiune în care se așteaptă un tsunami, vă rog să evacuați locurile cât mai curând posibil”, a mai transmis premierul Fumio Kishida.
Sursă Foto/Video: Twitter (X) Paschimpress / Adeeba Kanwal / Shadow of Ezra
Sursă: PRO TV
Citește și:
(VIDEO) Cutremur cu magnitudinea de 7,6 și ALERTĂ de tsunami! Vezi unde s-a întâmplat