Un cargobot masiv s-a blocat marţi de-a latul Canalului de Suez după ce a fost deviat de rafale puternice de vânt, a anunţat compania care operează nava, traficul fiind blocat pe una dintre cele mai circulate rute comerciale din lume, transmite AFP.

Pe ambele părţi ale canalului ce leagă Mările Mediaterană şi Roşie sunt blocate circa 100 de nave, relatează Bloomberg.

”Nava ce transportă containere a eşuat accidental, probabil după ce a fost lovită de o rafală de vânt”, a spus compania Evergreen, operatoarea cargobotului.

Ever Given, o navă de 400 de metri lungime şi 220.000 de tone, a rămas blocată în apropiere de extremitatea sudică a canalului.

Nava, care transportă sute de containere cu destinaţia Rotterdam din China, este operată de compania de transport maritim taiwanez Evergreen şi este înregistrată în Panama. Autorităţile egiptene au trimis remorchere şi un excavator mecanic care să elibereze arcul. „Sperăm că nu va dura prea mult, dar, după câte se pare, nava este foarte blocată ”, a scris Julianne Cona, aflată pe vasul Maersk Denver.

„Au avut o grămadă de remorchere care încercau să-l tragă şi să-l împingă mai devreme, dar nu se mişca din loc… există un mic excavator care încearcă să scoată arcul.”

Pub
Zen Residence – Constanta, apartamente de 2 - 3 camere direct dezvoltator imobiliar