În perioada 21 – 25 martie, Constanța va fi gazda celei de-a 53-a ediții a Olimpiadei Naționale de Chimie, competiție organizată de Ministerul Educației Naționale, prin Inspectoratul Școlar Județean Constanța.

Publicitate

Timp de cinci zile, 366 de elevi din clasele a VIIIa – a XII a, din toată țara, își vor pune în valoare creativitatea, gândirea disciplinată, științifică, precum și pasiunea pentru această disciplină. Lista participanților poate fi consultată aici.

Programul olimpiadei este următorul:
  • Vineri, 22 martie, în intervalul orar, 9.00-12.00, se desfășoară proba teoretică, la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța;
  • Sâmbată, 23 martie, în intervalul orar, 9.00-12.00, proba practică, în următoarele centre de concurs:
  • Colegiul Comercial „Carol I” Constanța (clasa a VIIIa);
  • Universitatea „Ovidius” Constanța- Facultatea de Farmacie (clasa a IX-a și a X-a);
  • Universitatea „Ovidius” Constanța- Facultatea de Științe Aplicate și Inginerie (clasa a XI-a);
  • Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța (clasa a XII-a).
  • Duminică, 24 martie, în intervalul orar, 9.00 – 14.00, proba de baraj la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța. În cadrul acestei probe, va avea loc selecția lotului național lărgit de chimie care, în urma pregătirii și selecției, va participa la etapa internațională a olimpiadei de chimie.

Deschiderea oficială a competiției va avea loc joi, 21 martie, ora 18.00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța, în prezența reprezentanților Ministerului Educației Naționale, Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Universității „Ovidius” din Constanța, Instituției Prefectului, Primăriei Municipiului Constanța și a partenerilor implicați în organizarea și desfășurarea în condiții optime a olimpiadei.

Luni, 25 martie 2019, la ora 14.00, cei mai buni dintre cei buni vor fi premiați de către Ministerul Educației Naționale și de sponsorii competiției naționale la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.