Televiziunea Română a pregătit un program special pentru elevi: Festivalul Filmului Bacalaureat. Pe postul TVR 1 vor fi difuzate filme care au la bază cărţile cerute la Bacalaureat, precum „Ion: Blestemul Iubirii”, „Răscoala” sau „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu”.

 

Programul a început luni și continuă astăzi, 5 iunie, la ora 22.10, cu Răscoala (România, 1965). Răscoala este o ecranizare a romanului omonim de Liviu Rebreanu, frescă social-istorică a evenimentelor de la 1907 şi a lumii româneşti la începutul secolului XX. Regizorul Mircea Mureşan i-a distribuit în rolurile principale pe Ilarion Ciobanu şi Emil Botta.

Vineri, 7 iunie, ora 22.10, va fi difuzat filmul Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu (România, 1980), în regia Malvinei Urşianu, în rolurile principale fiind actorii George Motoi, Silvia Popovici, Cornel Coman. Filmul este ecranizarea nuvelei „Alexandru Lăpuşneanul”, de Costache Negruzzi. A doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanu, revenit în 1564 pe tronul Moldovei după un exil provocat de alungarea lui de către boieri, este o luptă neîntreruptă cu aceştia pentru autoritate şi centralizarea puterii.

Festivalul continuă și săptămâna viitoare cu filmele: 

  • Luni, 10 iunie, ora 22.10 – Felix şi Otilia (România 1972), ecranizare a romanului „Enigma Otiliei” de George Călinescu, în regia lui Iulian Mihu, cu Radu Boruzescu, Julieta Szönyi, Sergiu Nicolaescu, Clody Bertola, Gheorghe Dinică
  • Miercuri, 12 iunie, ora 22.10 – Patul lui Procust, ecranizare a romanului omonim de Camil Petrescu ( România, Moldova, 2001), cu: Oleg Iankovsky, Maia Morgenstern, Gheorghe Dinică, Petru Vutcărău, Tania Popa.
  • Vineri,14 iunie, ora 22.10 – celebra ecranizare Moromeţii ( România, 1988), după romanul omonim de Marin Preda, având regia semnată de Stere Gulea, cu: Victor Rebengiuc, Luminiţa Gheorghiu, Dorel Vişan, în distribuţie.

Calendar Bacalaureat 2019 – evaluarea competenţelor:

3 iunie – evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A)

4 iunie – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (5-6 iunie)

7, 10 și 11 iunie – evaluarea competențelor digitale (proba D)

12 – 13 iunie – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C)

Calendar Bacalaureat 2019 – probe scrise:

1 iulie – Limba si literatura română – Ea)

2 iulie – Limba si literatura maternă – Eb)

3 iulie – proba obligatorie a profilului- Ec) – Matematică sau Istorie

4 iulie – proba la alegere a profilului și specializării – Ed)

8 iulie – afișarea primelor rezultate (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00).

9 – 12 iulie – vor fi soluționate contestațiile

13 iulie – afișarea rezultatelor finale

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Introduceți aici numele dvs.