(FOTO) Acuzații la adresa unui director de școală din Constanța: duce copii la after school-ul fiicei sale, în timpul programului de lucru
Învățământ
O situație de-a dreptul revoltătoare ne-a fost adusă la cunoștință de un grup de părinți ai elevilor din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 43 din Constanța, cu privire la directorul unității de învățământ, profesor Udrea Mihaela-Luiza.
Domnia sa a fost surprinsă zilele trecute, în timpul programului de lucru, când conducea un grup de copii la after school-ul pe care fiica sa îl deține, în apropierea Școlii nr. 43 din municipiul Constanța, situat pe bulevardul Mamaia, în incinta fostei Vile Otița.
Situația relatată de părinți s-a petrecut la finalul săptămânii trecute, vineri, în jurul orei 11.00.
Așa cum se poate vedea în imaginile care ne-au fost puse la dispoziție, copiii sunt luați de director după finalizarea cursurilor și conduși, pe jos, către after school-ul de pe bulevardul Mamaia.
„Ca orice părinte, îmi pun întrebarea de ce în timpul programului de muncă al doamnei directoare își poate permite să facă și alte servicii, adică să iasă din perimetrul școlii și să facă servicii de transport cu copiii către after school-ul din apropiere.
Am văzut că la acest after school predă fiica dumneaei, nu știm dacă predă și dânsa, dar aici sunt și anumite învățătoare din Școala nr. 43, cel puțin două. Părinților li s-a recomandat să meargă la acest after school sub motivul că este în apropierea școlii”, ne-au declarat, la unison, părinții revoltați.
Directorul Udrea Mihaela-Luiza: „Nu am făcut ceva ilegal, eu respect legea”
Profesorul Udrea Mihaela-Luiza ocupă postul de director al instituției de învățământ din 18 aprilie 2022, iar anterior a fost director adjunct. În cadrul Școlii Gimnaziale nr. 43 din Constanța, cadrul didactic activează din anul 2013.
Am luat legătura și cu domnia sa pentru a ne lămuri situația care ne-a fost adusă la cunoștință. Directorul unității de învățământ nu a negat faptul că a însoțit acest grup de copii în cursul dimineții de vineri:
„Am avut, ca orice om, un moment de pauză și m-am întors imediat înapoi. Care ar fi fost problema că am însoțit acest acest grup?
Nu știu de ce v-a semnalat cineva că pentru 15 minute eu a trebuit să ajut în timpul pauzei mele. Am însoțit copiii până la Smarty, m-am întors și asta a fost tot?! (…)
Dacă v-ar fi cerut dumneavoastră cineva ajutorul în timpul pauzei, copilul dumneavoastră, nu i-ați fi acordat acest ajutor?! Este o problemă asta?!”, spune directorul instituției de învățământ.
Directorul s-a arătat revoltat de faptul că ne-a fost semnalată această ”minusculă” situație din punctul său de vedere și nu, spre exemplu, cea legată de orele peste program pe care le petrece în interesul școlii pe care o coordonează: „Câte sâmbete am stat la școală, câte zile de vacanță am petrecut aici …. Acum doi ani am pus gaz și am stat zi lumină, câteodată și sâmbăta ca să terminăm în două luni lucrarea. Sunt o persoană asumată și întotdeauna mi-am făcut datoria, nu cred că s-a plâns cineva vreodată că nu am predat situațiile sau că lipsesc de la școală. (…)”, ne-a mai declarat directorul unității de învățământ.
După ce a declarat că și-a luat o pauză de 15 minute pentru a face acest favor fiicei sale, directorul, care este și profesor de religie, ne-a declarat că de fapt nu avea oră în acel interval.
Așadar, care este adevărul?!
„Nu am făcut ceva ilegal, eu respect legea, fie că le place unora sau nu, iar legea îmi permite să-mi iau pauză. Că aș fi plecat undeva să mănânc sau că am condus niște elevi ca să ajut, nu văd nicio problemă!”, a conchis directorul unității de învățământ care a precizat că s-a întâmplat o sigură dată situația expusă.
Sorin Mihai, inspectorul șef al ISJ Constanța: „Orice plecare din unitatea de învățământ trebuie să fie anunțată, este o plecare instituțională”
Situația a fost adusă la cunoștință și inspectorului șef al ISJ Constanța, Sorin Mihai, care ne-a declarat că va face cercetări în legătură cu această situație.
„Dacă a plecat din timpul programului, eu trebuia să fiu anunțat. Orice plecare din unitatea de învățământ trebuie să fie anunțată, este o plecare instituțională.
Pe de altă parte, aș vrea să văd care a fost contextul, să cerem date suplimentare la unitatea de învățământ. În mod normal trebuie să am posibilitatea de a-i cere o notă de relație doamnei director ca să ne comunice concret situația și din perspectiva dumneaei și în urma analizei să putem trage niște concluzii.
Astfel de activități (n.r. precum cele expuse mai sus) nu țin de cea a unității de învățământ, cel puțin din ce știu eu. Trebuie să văd sub ce motiv și pretext s-a întâmplat ceea ce îmi spuneți”, ne-a declarat inspectorul șef al ISJ Constanța.
Sorin Mihai ne-a declarat că programul de lucru al unui manager de instituție de învățământ este 8.00 – 15.30 (luni – joi) și 8.00 – 14.00 (vinerea).
„Programul administrativ este corelat cu programul Ministerului Educației„, a mai evidențiat Sorin Mihai.
Acesta ne-a mai precizat că unii directori mai pleacă din timpul programului fără să anunțe dar „asta este o asumare personală”.
„Iată, în momentul în care aflu, voi întreba de fiecare dată de ce s-a întâmplat acest lucru”, a mai spus Sorin Mihai.
În teorie, în funcție de rezultatele cercetării, sancțiunile ce se pot aplica unui manager al unei instituții de învățământ se pot reflecta în calificativul anual acordat în urma evaluării anuale.
„În cazul în care sunt circumstanțe agravante se poate merge și pe alt tip de sancțiuni” ne-a mai spus șeful ISJ Constanța.
Firma pe care funcționează after school-ul SMARTY MINDS este deținută de fiica Mihaelei-Luiza Udrea
Andra Maria Udrea este fiica directorului Școlii nr. 43 din Constanța și deține, împreună cu Lica Ștefania Roxana, firma SMARTY MINDS SRL pe care funcționează afterschool-ul de pe bulevardul Mamaia.
Potrivit listăfirme.ro, site consultat în data de 13 noiembrie 2023, societatea are sediul pe strada Onești nr. 60, a fost înființată în luna mai 2023 și are ca obiect „activități de îngrijire zilnică pentru copii”.
Se pare că în incinta Școlii nr. 43 ar fi fost făcut o promovare masivă a after school-ului deținut de fiica directoarei încă din prima zi a anului școlar, dar și ulterior.
Numele Andrei Maria Udrea îl mai regăsim și în FIRESTREET WOODWORKS SRL, înființată în februarie 2022, care are ca obiect principal de activitate „Fabricarea de mobiă” și preponderent „Transporturi urbane, suburbane și metropolitane de călători”.
Anterior firma s-a numit Constanța Bus SRL. Andra Maria Udrea este unic acționar și administrator al firmei. Precizăm că potrivit listăfirme.ro, în 2023 firma nu a raportat date financiare cu privire la activitatea din anul fiscal 2022.
Fiica directorului unității de învățământ își promovează intens after school-ul pe rețelele de socializare, postând fotografii de la activitățile pe care le desfășoară cu copiii.
Practica promovării after school-urilor pe care le dețin profesorii sau învățătorii unităților de învățământ din Constanța, dar nu numai, nu este una străină de nimeni, părinți sau autorități.
Multe cadre didactice își „încurajează” copiii pe care îi au la clasă să frecventeze anumite after school-uri, iar majoritatea părinților cad pradă manipulării, ca să se pună ”bine” cu ”doamna”.
Vom reveni.